Social

Activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș. FOTO

Activități educativ-preventive desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș. FOTO
Adora Beauty

Polițiștii rutieri continuă activitățile în cadrul proiectului „Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic” pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au desfășurat activități educativ-preventive, de informare abordând problematica indisciplinei pietonilor și a conducătorilor de biciclete și trotinete, distribuind acestora tricouri reflectorizante, flyere, broșuri ce conțin sfaturi preventive și totodată le-au făcut recomandări pentru o deplasare pe bicicletă sau trotinetă în siguranță.

Pentru deplasarea în siguranță polițiștii rutieri fac următoarele precizări:

Bicicliștilor:

-Să utilizeze echipamentul de protecție.

-Bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

-Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.

-Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

-După lăsarea serii sau în condiții de vizibilitate redusă, să poarte îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și să doteze bicicleta cu far și ”ochi de pisică” pentru a reduce riscul de accidente.

-Să se asigure temeinic înainte de a schimba direcția de mers și să efectueze semnalizarea.

-Să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice sau să nu se agațe de alte vehicule aflate în mers.

-Traversarea drumurilor publice pe trecerile pentru pietoni în timpul deplasării pe bicicletă este interzisă.

Conducătorilor auto:

-Să nu folosească benzile speciale destinate bicicliștilor. Este interzisă staționarea sau oprirea pe pistele speciale pentru biciclete.

-Să păstreze distanța laterală regulamentară în depășirea oricărui vehicul pe două roți. Se recomandă ca la depăşirea unei biciclete distanţa laterală să fie de minimum 1,5 m.

-Să se asigure temeinic înainte de a opri, de a vira sau de a schimba banda de rulare.

-Să păstreze banda de circulație în viraje.

-Să fie foarte atenți înainte de a deschide portiera autovehiculului.

-Conducătorul auto este obligat să acorde prioritate de trecere când efectuează un viraj spre stânga sau spre dreapta şi se intersectează cu un biciclist care circulă pe o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare.

De asemenea, se continuă responsabilizarea celor mici, astfel că în cursul zilei de 24 mai, polițiștii Biroului Rutier Timișoara le-au făcut o vizită elevilor din cadrul Liceului Montessori Timișoara cărora le-au transmis principalele informații, pe care trebuie să le cunoască atunci când circula cu bicicleta, trotineta sau când sunt pietoni.

Ca de fiecare dată, polițiștii le-au ascultat curiozitățile privitoare la această meserie și le-au oferit informațiile de care aveau nevoie.

Însușirea unui comportament responsabil, de la o vârstă fragedă, nu poate aduce decât beneficii.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*