Controale masive în trafic ale inspectorilor ISCTR pe A1.
În perioada 16-20 mai, cu ocazia Euro Controle Route (Săptămâna ECR dedicată manipulării tahografului), inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (I.S.C.T. R.) nr. 5 au efectuat mai multe acțiuni de control a transportului de mărfuri cât și de persoane pe Autostrada A1 la km 481 în dreptul localității Recas județul Timiș, (traficul fiind deviat prin parcare pe ambele sensuri de mers spre Lugoj și Arad) cu sprijinul celor de la DRDP Timișoara și Poliției Autostrăzi.
Inspectorii ISCTR au verificat 1082 vehicule, unde au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 678. 250 lei.
“În perioada următoare acțiuni de acest gen vor continua în vederea descurajării transporturilor ilegale”, a spus Inspectorul Șef Teritorial Sîrbu Ilie Lucian.
Foarte bine. Doar asa putem avea o sansa , cei care lucram legal.
In sfarsit se mai fac si controale serioase, pe bune… Nu la mica ciupeala pe strazi laturalnice doar pe hartie. Imi vine greu sa zic, dar Felicitari
Felicitări!, Cu ocazia asta renunță mulți la piraterie, și felicitări pentru ca a-ți oprit și străini ( ei ne jupoaie doar ca avem nr de Ro)
Felicitări! La cât mai multe controale!👏
Felicitări inspectorilor angrenați în aceste acțiuni. Mulțumim inspectorilor ISCTR care își fac cu adevărat treaba cu adevărat.
Felicitări conducerii IT5 și domnului inspector șef pentru inițiativa cu adevărat bună. Un om care își merita cu adevărat locul.
Doamne ajută și multă putere în ceea ce v-ati propus sa realizați..