Social

Timișean prins de Poliția Locală după ce a furat 230 de flori din zona Stadion – Arieș

Timișean prins de Poliția Locală după ce a furat 230 de flori din zona Stadion – Arieș

Polițiștii locali aflați în patrulare duminică seara, în jurul orei 00.15, în zona Stadionului Dan Păltinișanu, au observat, pe strada Arieș, în fața Casei Tineretului, un bărbat care tăia cu foarfeca florile plantate acolo.

Cel în cauză a fost legitimat de polițiștii locali, fiind identificat în persoana lui G.R., de 24 de ani, cu domiciliul în comuna Cărpiniș.

În urma efectuării controlului asupra sa, s-a constatat că acesta avea depozitate în sacoșe nu mai puțin de 80 de fire de garoafe, 24 de fire de bujori, 126 fire de trandafiri, precum și alte plante.

Bărbatul a declarat că le-a tăiat din zona Stadion – Arieș și de pe străzile limitrofe, cu intenția de a le comercializa ulterior. Acesta a fost predat de polițiștii locali polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*