Social

Informații utile absolvenților promoției 2022 de la AJOFM Timiș

Informații utile absolvenților promoției 2022 de la AJOFM Timiș
Adora Beauty

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş oferă servicii de specialitate abolvenților care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă, din raza de domiciliu, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă.

Absolvenții de liceu promoția 2022 se pot prezenta pentru înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, ca etapă prealabilă și obligatorie pentru obținerea indemnizației de șomaj, în intervalul 30 mai 2022 – 26 iulie 2022.

Potrivit prevederilor legale, absolvenții trebuie să se prezinte la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 28 mai 2022, având în vedere că, potrivit Ordinului nr.5549 din 5 noiembrie 2022al Ministrului Educaţiei, „Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 27 mai 2022″.

Dacă absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire (30 mai 2022 – 26 iulie 2022), ei au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, beneficiind de servicii de informare și consiliere profesională, mediere, formare profesională etc.

Aceste prevederi pentru absolvenţii de liceu sunt în concordanţă cu obligaţia instituţiilor de învăţământ de a elibera certificate de studii în termen de 15 zile de la data absolvirii (finalizării studiilor), ori până la acea dată rezultatele examenului de bacalaureat încă nu sunt cunoscute.

În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în interiorul căruia trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare curge de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor).

„Având în vedere că nimeni nu are siguranţa promovării examenului de licenţă, sugerăm tuturor absolvenţilor de studii superioare cu domiciliul în judeţul Timiș să solicite adeverinţa de absolvire (chiar şi fără examenul de licenţă) imediat ce au finalizat cursurile şi să se înregistreze la sediul agenţiilor de ocupare cele mai apropiate (Timişoara, Lugoj, Sannicolau Mare, Deta, Jimbolia, Făget, Buziaş) în interval de 60 de zile de la finalizarea cursurilor.

Atenţie!!! – Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni, iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţie de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuite dacă se înregistrează în evidenţă A.J.O.F.M. Timiș”, au transmis reprezentanții AJOFM Timiș.

Absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și in acest termen se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării. Plata se efectuează în doua tranșe: prima după incadrare și a doua dupa cele 12 luni.

Documentele pot fi transmise şi pe email la adresa timis@anofm.gov.ro, cu specificaţia pe fiecare document „conform cu originalul” şi semnate olograf.

Documentele necesare pentru înregistrare, inclusiv formularele tip (declaraţie pe propria răspundere că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă – Ordinul Presedintelui ANOFM 286/2020 şi declarația privind prelucrarea datelorcu caracter personal) se regăsesc şi se pot descărca de pe site-ul:  www.anofm.ro ->ajofm timis -> persoane fizice -> servicii de inregistrare ->formulare .

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*