Administrație

Se așteaptă sursa de finanțare pentru Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin

Se așteaptă sursa de finanțare pentru Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin
Adora Beauty

Se așteaptă sursa de finanțare pentru Centrul de Recuperare Medicală de la Lovrin. Potrivit autorităților locale, până în prezent a fost predat studiul de fezabilitate, proiectul a fost introdus pe PNRR și pe fonduri transfrontaliere.

Obiectivul va pune în valoare apele geotermale din Lovrin, transformându-l într-un centru de tratament de interes regional. Beneficiarii centrului vor fi pacienți din întreg sud-vestul țării, estimându-se că numărul mediu al acestora va fi de 11.000 pe an, în timp ce alte câteva zeci de mii vor putea fi tratați în ambulatoriu.

Centrul se va adresa persoanelor cu afecțiuni ortopedice, reumatologice, inflamatorii și degenerative, precum și celor cu patologie asociată cardiologică, neurologică, vasculară sau care au suferit intervenții neurochirurgicale sau traume.

Este un Centru de Recuperare Medicală pe baza apei geotermală și ajută la diagnosticarea și la tratarea unor boli reumatice și nevroze musculare, etc. Vor fi tratate multe boli. Ne luptăm cu acest proiect ca să-l implementăm de mai mult timp. A fost predat studiul de fezabilitate și așteptăm finanțarea de către CJ Timiș, a fost introdus pe PNRR și pe fonduri transfrontaliere. Vedem care este sursa de finanțare cea mai rapidă. Oamenii sunt deja nerăbdători și așteaptă un semnal de la noi și un semnal de pornire al lucrărilor. Sperăm ca până în toamnă să găsim o sursa de finanțare”, a precizat Marius Graur, primarul comunei Lovrin.

Construcţia va fi una de anvergură. Asigurarea personalului necesar revine în sarcina Spitalului Judeţean Timişoara, care este parte a acestui proiect. Potrivit edilului, centrul va avea 20 de saloane cu două paturi, zece saloane cu trei paturi, trei săli de electroterapie, trei săli de kinetoterapie, o sală de analiză a mersului, două săli de masaj, două grupuri sanitare comune, cabinete pentru medici şi pentru asistente.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*