Poliția Locală Timișoara a organizat, în cursul zilei de ieri, o acțiune voluntară de igienizare a unor zone din oraș, la care au participat efective de polițiști locali aflați în timpul liber, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Timișoara, ai ADID Timiș și ai Retim.
Cei aproximativ 30 de participanți au stabilit să se întalnească în zona Calea Șagului, fiind igienizată zona sensului giratoriu de la Leroy Merlin și strada Traian Vuia, fiind stransă cantitatea de aproximativ 12 mc de deșeuri.
Scopul a fost în primul rand acela de a da un exemplu, pentru ca și alte instituții, organizații și simpli cetățeni să se implice în astfel de activități, dar și pentru a arăta grija pentru mediu a participanților nu numai prin aplicarea de sancțiuni, ci și prin implicarea în curățenia orașului.
Următoarea acțiune va fi organizată în zona Calea Aradului, fiind vizate intrările în municipiul Timișoara.
Citește și:

„Ștafeta Veteranilor” a ajuns la Timișoara. 20 de voluntari Invictus au alergat pe traseul Lugoj–Tim...

Ce se întâmplă cu concediul de odihnă neefectuat în 2025. În ce condiţii se plăteşte

„Zilele Toamnei” – 100 de ani de comunitate și tradiție, sărbătoriți la Bazoșu Nou

Descoperă Derdelușul Momo, cea mai lungă pârtie de snowtubing din România. Vino să te distrezi la mu...

Anunț de interes public




































