Vineri, în intervalul orar 15:00-21:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai Secției 2 Urbane, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și lucrători din cadrul Direcției Poliției Locale Timișoara, au organizat o acțiune pe bulevardul Michelangelo și în zona stadionului din Timișoara.
Aceasta a avut drept scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor care efectuează transport de persoane în regim de taxi.
Polițiștii au legitimat 78 de persoane și au controlat 75 de autovehicule.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.317 lei, dintre care 71 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002 lei.
Au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.
Totodată, din totalul sancțiunilor, 4 au fost aplicate conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și alte două conform HCL 101/2009, privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul municipiului Timişoara.
Citește și:

Un TIR a ajuns pe câmp de pe A1, în Timiș

Ambulanță în flăcări pe A1

Minivacanța de iarnă în Timiș, fără evenimente negative semnificative: 370 de jandarmi la datorie

Două persoane date în urmărire pentru că au dispărut de la domicilii, depistate de polițiștii locali...

Fraudă cu material lemnos în Timiș. Cinci percheziții și acuzații de fals informatic/Video


























