Eveniment

Peste 200 de intervenții ale pompierilor militari timișeni în weekend-ul de 1 Mai

Peste 200 de intervenții ale pompierilor militari timișeni în weekend-ul de 1 Mai
Adora Beauty

În acest weekend, de Ziua Internațională a Muncii, aproape 120 de pompieri au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivelul județului Timiș.

Subunitățile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, au fost solicitate și au intervenit la 215 intervenții și misiuni specifice.

În acest sfârșit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a 8 incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la 10 accidente rutiere, au salvat un cățel, au intervenit pentru degajarea unui copac în Timișoara și au asigurat alte 4 misiuni de protejare a comunităților.

Și de această dată, un număr mare de intervenții au fost pe partea de acordare a primului ajutor medical, astfel echipajele SMURD asigurând răspunsul la 169 solicitări.

Pe linie preventivă, în perioada de referință, pompierii au derulat controale la unități turistice sau obiective care desfăşoară activităţi economice în zonele turistice. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire au constat în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.

De asemenea, pe lângă intervențiile zilnice, pompierii din cadrul celor 7 subunități de intervenție, au desfășurat 19 activități de informare preventivă și verificări la unitățile sanitare și au asigurat măsurile necesare la 3 evenimente culturale.

Având în vedere numărul mare de accidente la care au fost solicitate să intervină echipajele de pompieri în acest weekend, cei de la ISU fac apel la conducătorii auto să fie atenți la condițiile meteorologice și să adapteze viteza condițiilor de drum și vreme.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*