Este aproape gata nouă clădire ridicată lângă Spitalul Municipal, care găzduiește unul din cele mai noi aparate de radioterapie, un accelerator pentru tratamentul cancerului, dar și un nou computer tomograf.
Într-una din vechile clădiri ale Spitalului Municipal este instalat cel de-al doilea aparat de radioterapie.
Anunțul a fost făcut azi de către Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
“Sute de timișoreni fac naveta în alte orașe pentru a se trata de cancer, în momente dramatice pentru ei și familiile lor. Prin investițiile pe care le facem în sistemul sanitar vrem să le oferim condițiile medicale necesare pentru un tratament performant aici, acasă, în Timișoara.
Sunt aparate performante de radioterapie și investigații, în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, pe care le vedeți în pozele alăturate. Îi mulțumesc doctorului Daniel Malița care s-a luptat ca aceste aparate să fie astăzi la Timișoara, la Spitalul Municipal. Va rămâne în funcțiune și vechiul aparat, care are peste 20 de ani, dar încă poate fi util în tratarea anumitor forme de cancer.
M-am întâlnit ieri și cu doctorii de la Spitalul Municipal, cu care am vorbit despre parteneriatul cu IFC, divizia de investiții în dezvoltare a Băncii Mondiale, pentru construcția unui nou Spital Municipal, în nordul Timișoarei. Acesta va fi ridicat între Aerodromul Utilitar și acea clădire neterminată de mai bine de 20 de ani, care aparține Ministerului Sănătății, unde se dorește înființarea unui nou centru oncologic. Noul Spital Municipal va reuni într-un singur loc toate secțiile care acum sunt împrăștiate în diverse clădiri din oraș, multe dintre ele improprii pentru desfășurarea actului medical. Am demarat împreună cu IFC studiul de prefezabilitate necesar acestei investiții majore în sistemul de sănătate din municipiu, cea mai mare din ultimii 50 de ani”, a precizat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.