Administrație

Stadiul lucrărilor la noua construcție a spitalului Victor Babeș

Stadiul lucrărilor la noua construcție a spitalului Victor Babeș
Adora Beauty

Obiectivul de investiții de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. V. Babeș vizează realizarea unui nou ansamblu, format din trei clădiri.

Pentru extinderea și modernizarea ansamblului construit existent la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. V. Babeș, etapa I – extindere centru de recuperare medicală respiratorie – lucrările în teren au început efectiv în decembrie 2020.

Până în prezent, s-au realizat demolări ale unor construcții foarte vechi și degradate și au fost realizate noi lucrări de construcții la 3 corpuri de clădire, două noi și cel existent.

Corpul care exista rămâne la nivel de parter, Corpul A va avea un etaj și un etaj retras, iar Corpul B va fi tot la nivel de parter. Se face astfel extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a spitalului prin realizarea a două noi corpuri principale (A și B), articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă.

Corpul A, la parter: accesul principal, hol -sală de așteptare cu grupuri sanitare, front desk, cabinet și vestiare, serviciu de internare / externare a pacienților, legătura cu clădirea existentă și cu corpul B; la etajul 1 vor fi saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale; la etajul 2: o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare.Corpul B (în regim parter), legat de corpul A, va cuprinde spații de kinetoterapie, saune, fizioterapie, salină, aerosoli, sală de mese. În Corpul C2 vor fi cabinete medicale, sală de așteptare. Vor rezulta:

– corp C2 (existent) – Parter – reabilitat cu suprafața 266,86 mp

– corp A (nou) – P+2E- construcție nouă cu suprafața de 1772 mp

– corp B (nou) – Parter- construcție nouă cu suprafața de 655 mp

Corpurile de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a 2 case de scară și 3 lifturi.

În cadrul noului ansamblu de la Spitalul Dr. Victor Babeș se vor construi 13 de saloane, 4 saloane/cabinete de studii clinice, 5 cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.

Valoarea totală a investiției: 37 milioane lei (37.555.173 lei), inclusiv TVA.

În prezent, stadiul de realizare a lucrărilor este de 35%, termenul preconizat pentru finalizare fiind primăvara anului viitor.

 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*