Eveniment

„Diskoteca Festival pleacă din Timișoara”. Anunțul organizatorilor

„Diskoteca Festival pleacă din Timișoara”. Anunțul organizatorilor
Adora Beauty

Diskoteca Festival de la Timişoara se reinventează sub genericul Ciao Festival. Anunțul a fost făcut marți chiar de organizatori, în cadrul unei conferințe de presă.

Motivul invocat este lipsa locului de desfășurare  a acestui mare eveniment. Și asta pentru că autorităţile au închis stadionul „Dan Păltiniţşanu”, din lipsă de securitate. „Pentru că stadionul a fost închis, nu putem să facem Diskoteca Festival în Timişoara. Este cel mai mare festival retro din Europa, din cauza dimensiunii scenei şi a numărului de artişti prezenţi. Nu întâmplător am venit la Timişoara, care avea acel stadion mare. Acum vă pot spune! Diskoteka Festival pleacă din Timişoara. Unde? Prin ţară. O să aflaţi. Nu putem anunţa acum. Va mai reveni la Timişoara doar după ce va exista un nou stadion”, a explicat Marius Gavrilă, iniţiatorul Diskoteca Festival.

Astfel, coordonatorii proiectului Diskoteka Festival au găsit o modalitate de a organiza un alt festival de acest gen.

Ciao Festival se va desfăşura în perioada 27, 28 şi 29 mai. Vor fi trei zile de distracţie, cu patru scene, iar pe lângă muzica live cu invitaţi de legendă, va exista şi câte o scenă pentru muzica românească, evenimente pentru copii şi pentru muzică populară şi etno. O a cincea locaţie de la Ciao Festival va fi în Clubul Vineri 15, unde se vor ţine petrecerile de după miezul nopţii.

Potrivit organizatorilor, scena principală de la Muzeul Satului Bănăţean este pentru artiştii internaţionali.

Printre primii artiști anunțați se numără trupa Kaoma, care a rămas în istorie cu hitul „Lambada”. „Pentru că tot vom avea sute de dansatori din întreaga ţară, vom face un moment deosebit. Toţi aceşti dansatori vor transforma piesa într-o horă românească, cântată live de Kaoma. Este una dintre surprize, dar vom avea foarte multe momente de acestea. Vom avea artişti pe care îi ştie fiecare tânăr născut un pic mai de mult, dar şi tânăra generaţie. Este un line-up interesant, nu vor fi dezamăgiţi fanii. Mai pregătim ceva, încă nu semnat contractul! Va fi ceva nemaivăzut. Este vorba de cineva foarte îndrăgit, care nu a fost niciodată în România”, a precizat Victor Mihalache, unul din organizatorii Ciao Festival by Vineri 15.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*