Politic

Reducerea abandonului școlar, un obiectiv pe care PNL îl consideră strategic pentru finanțările PNRR

Reducerea abandonului școlar, un obiectiv pe care PNL îl consideră strategic pentru finanțările PNRR
Adora Beauty

„Societatea românească este puternic afectată de rata deosebit de mare a abandonului școlar prematur, care situează România la finalul clasamentului UE. Această rată a depăşit 15,5 procente în 2020 şi s-a amplificat în pandemie, reprezentând un procent de 8 ori mai mare decât în alte state europene. În țări apropiate de noi, rata abandonului școlar este mult mai mică, spre exemplu în Croaţia, unde incidența abandonului şcolar este de 2,2%, sau în Grecia, unde procentul este de 3.8%”, subliniază deputatul liberalul Marilen Gabriel Pirtea.

„Statele membre UE și-au stabilit ca obiectiv reducerea ratei abandonului școlar prematur la sub 9% la nivelul UE până în 2030. Constatăm că și în România rata abandonului școlar prematur a scăzut de la 19,1% în 2015 la 15,3% în 2019, urcând apoi la 15,5% în 2020. Totuși, distanța față de media europeană este foarte mare, o medie situată la 9,9% în 2020, conform datelor publicate de Eurostat”, adaugă deputatul liberal.

„În acest context, pentru a gestiona acest fenomen prin acțiuni formative curriculare și extra-curriculare asupra generațiilor de tineri, cu obiectivul de a ameliora întreaga situație a abandonului școlar în rândul tinerilor, Guvernul României derulează, prin Ministerul Educației, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), finanțat prin PNRR. Programul vizează stimularea participării la educație a elevilor din unitățile de învățământ cu cel mai ridicat risc de abandon școlar, fiind prevăzut un sprijin de până la 200.000 de euro pentru fiecare școală, dintr-un ansamblu de până la 2500 de unități de învățământ”, precizează deputatul Marilen Gabriel Pirtea.

„Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) are deja o acoperire financiară garantată de  543 milioane de euro, un program concret al strategiei România Educată prin care este prevăzută o alocare de aproximativ 2000 de euro pe elev. Finanțările vor asigura nu doar ore de recuperare, ci și un nou tip de bursă, alături de cheltuieli cu diverse dotări, sau pentru taberele și excursiile la care participă copii care se află în situații sociale dificile. Guvernul condus de PNL finanțează, astfel, un program prin care se urmărește concret rezolvarea acestei probleme reale a învățământului românesc – părăsirea timpurie a școlii, care este de aproape 8 ori mai mare decât în alte state europene”, conchide deputatul PNL de Timiș, Marilen Gabriel Pirtea.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*