Eveniment

Bărbat fără permis, care a lovit o fată de 12 ani pe zebră în Lugoj și a fugit, depistat în Hunedoara

Bărbat fără permis, care a lovit o fată de 12 ani pe zebră în Lugoj și a fugit, depistat în Hunedoara
Adora Beauty

Un șofer în vârstă de 43 de ani a mers liniștit acasă, în Hunedoara, după ce a accidentat o fată de 12 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj.

În data de 19 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută,  în timp ce conducea un autoturism, pe strada Caransebeșului din municipiul Lugoj, a surprins și accidentat o minoră de 12 ani, care se afla angajată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, după impact aceasta părăsind locul accidentului.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând producerea evenimentului și faptul că minora a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma investigațiilor efectuate a fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Hunedoara.

Cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, bărbatul a fost depistat, ridicat de acasă și condus la sediul acestei instituții, unde a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea de probe biologice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație”, „conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere” și „refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, în cursul acestei zile urmând sa fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor aspectelor.

Foto: arhivă

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*