Social

Primarul Dominic Fritz: „În centrul eforturilor noastre stă siguranța refugiaților din Ucraina”

Primarul Dominic Fritz: „În centrul eforturilor noastre stă siguranța refugiaților din Ucraina”
Adora Beauty

În cadrul conferinței de presă organizată azi, 17 martie, la Centru de suport „Timișoara pentru Ucraina”, o parte din inițiatorii proiectului au prezentat rezultatele după două săptămâni de la începerea inițiativei.

În acest timp, instituții ale statului, ONG-uri, companii, voluntari și oameni din comunitatea timișoreană au lucrat împreună pentru a le oferi ajutor refugiaților ucraineni. 573 de refugiați au fost deja înregistrați, au primit informații despre ajutorul posibil, cazare și chiar și ajutor financiar.

„Suntem o echipă și scopul nostru este să susținem ucrainenii, atât la Cernăuți, cât și la Timișoara, așa cum au ei nevoie de noi. Să nu uităm că în centrul acestor eforturi stau refugiații din Ucraina. Pentru noi, ca inițiativă, o filozofie pe care o împărtășim cu toții, demnitatea refugiaților, stă pe primul loc: nu îi tratăm ca pe niște victime anonime, ci le oferim sprijin, ca ei să-și activeze propriile forțe, pentru a putea gestiona criza din viața lor. Eroii nu suntem noi, eroii sunt refugiații care au trecut prin atât de multe, iar acum trebuie să își găsească forța fizică, mentală și materială pentru a-și reconstrui viața într-un vid, în aceasta perioadă de tranziție”, transmite Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara.

Inițiativa este unică în țară ,pentru că reușește să adune sub o singură umbrelă toate eforturile de ajutor, într-un sistem public – privat, iar coordonarea este foarte importantă într-o criză umanitară. Există 30 de organizații implicate în această inițiativă, de la organizații cu experiență de peste 10 ani în gestionarea migranților, LOGS, până la Direcția de Asistență Socială, Prefectura Județului Timiș, ISU și CJCCI.

„Noi lucrăm, de 10 ani, cu refugiați. Da, ucrainenii sunt mai aproape de noi, sunt dintr-o țară vecină și este de salutat reacția oamenilor care vor să ajute. Dincolo de această premieră este modul în care ar trebui făcute lucrurile când vine vorba de o criză umanitară. Autoritățile locale pot ajuta fluxul care vine, apoi ONG-uri, firme/companii și apoi oamenii. A venit recent o bătrânică să doneze bani, pentru că empatizeaza cu cei care au trebuit să își părăsească locuința. Imediat când a început conflictul LOGS a deschis o linie telefonică, prima din țară, pentru a ajuta oamenii care aveau nevoie de informații despre cum pot veni în Timișoara.

Acum avem un Call Center adevărat, unde oamenii care vorbesc în rusă și ucraineană preiau apeluri non-stop. Efortul de oferi sprijin constant se datorează implicării mai multor ONG-uri și voluntarilor care vin aici și ne sprijină. Avem la centru oameni de toate vârstele care oferă un zâmbet, răspund la întrebări și tratează refugiații cu demnitate”, transmite Flavius Ilioni Loga, Director executiv LOGS – centru de inițiative sociale.

Inițiativa are un centru de suport, organizat la Direcția de asistență socială, pe Bulevardul Dragalina 38 – 40, care include un loc de înregistrare, bucătărie, loc de joacă pentru copii, cabinet medical și multe altele. Centrul beneficiază și de un Call Center cu un număr de urgență, +40 356 993, și un număr de WhatsApp (+40 741 113 952), unde cei care au nevoie de ajutor sau vor să ofere cazare pot discuta cu reprezentanții inițiativei. Toate locurile de cazare înscrise în platformă sunt verificate și validate. Refugiații rămân apoi în evidență și cei care decid să se stabilească temporar sau definitiv  în Timișoara vor primi ajutor pentru înscrierea copiilor la școală, anagajare și alte servicii sociale oferite de Direcția de Asistență Socială.

„Este impresionantă povestea acestui spațiu pentru că aici a fost, până recent, un Centru de zi pentru vârstnici, iar ei au cedat acest spațiu pentru că au vrut să contribuie cu ceva la ajutarea refugiaților. Continuăm activitatea în mod online, specialiștii noștri continuă zilnic acțiunile, fie că vorbim de susținere psihologică, kinetoterapie sau alte nevoi. În aceste 2 săptămâni s-a întâmplat un lucru pe care nu mi l-am putut imagina: un parteneriat public – privat, în sprijinul refugiaților. Mulți colegi au oferit sprijin și asistență umanitară pentru toți cei care au mare nevoie de noi”, transmite Emese Esztero, Director General Direcția de Asistență Socială Timișoara.

Inițiativa are parte și de sprijin privat, companii locale și naționale au contribuit cu fonduri proprii la bugetul pentru refugiații din Cernăuți și cei ajunși deja în Timișoara.  Există un cont bancar creat special pentru această acțiune, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, același ONG care a coordonat și strângerea de fonduri pentru campania ”Oxigen pentru Timișoara”, desfășurată pe parcursul celor 2 ani de pandemie.

”Ne-am mobilizat repede datorită experienței campaniei Oxigen pentru Timișoara și am știut repede ce avem de făcut și pe cine ne putem baza. Mecanismul nostru e simplu: avem un cont în care se pot face donații și putem încheia și contracte de sponsorizare cu firmele. Datele sunt vizibile pe site. A fost o mobilizare extraordinară, încă din primul week-end, peste 800 de  persoane fizice au donat sume între 20 și 2500 lei. Totodată, sunt peste 20 de companii care s-au implicat”, transmite Teodora Borghoff, Director de programe la Fundația Comunitară Timișoara.

Toți cei care vor să se implice găsesc informații pe platforma https://timisoarapentruucraina.ro/ro, realizată de BanatIT în mai puțin de 48 de ore de la lansarea proiectului. Aceasta se dezvoltă în mod continuu, primind noi funcționalități, pe măsură ce echipa identifică noi nevoi ale refugiaților.

„Sunt în primul cetățean al acestui oraș – aduc tehnologia în folosul comunităților și al oamenilor. Din păcate suntem puși în această situație a doua oară în 2 ani și ne bucură că de data asta am reușit să creăm o soluție în 48 de ore, să avem o viziune mai clară a nevoilor și cum trebuie să arate platforma de gestionare a crizei. Platforma este perfectibilă și mai sunt lucrur,i de făcut, dar vom dona aceste tehnologii comunității și sperăm să fie în folosul tuturor și pe viitor, fie că vorbim de criza medicale sau de altă natură”, transmite Costin Bleotu, Președinte Banat IT.

353 de voluntari s-au implicat deja în această inițiativă pentru traducere, call center și înregistrarea refugiaților. Centrul este deschis non-stop, așa că voluntarii sunt și ei prezenți la Centru de suport 24 de ore din 24.

„Ne bucură că societatea civilă este atât de implicată. Ne dorim să venim în sprijinul acestor voluntari pentru că înțelegem că nu toți se întâlnesc în fiecare zi cu situația de a oferi suport psihologic. Vrem sa le oferim sprijin în acest sens cu ajutorul FCTM prin o organizație din Spania cu experiență în situațiile de criză umanitară și a Asociației EMDR. Timp de două zile, luni și marți, vom oferi îndrumare psihologică, atât pentru ei, cât și pentru persoanele cu care interacționează”, transmite Ana Lukacs, coordonator Evenimente Banat IT.

 ”Inițial ne-am implicat pentru a oferi sprijin juridic, dar între timp a existat un catalizator puternic și am reușit să adunăm resurse din partea studenților noștri și apoi de la cei de la alte facultăți. Avem studenți vorbitori de ucraineană și rusă din Republica Moldova sau alte zone. Lucrurile au crescut organic și acum avem mai mulți studenți care s-au alăturat acestui efort, de la diferite specialități. Ne bucură că sunt deschiși să se implice alături de ceilalți voluntari. Pentru fiecare e o experiență puternică de învățare și încercăm să le oferim sprijin pentru a putea să își aducă aportul într-un mod cât mai potrivit”, completează Sorina Doroga, Director Clinica Juridică pentru Societate Civilă de la Facultatea de drept a UVT.

Timișoara pentru Ucraina” este o coaliție de 30 de ONG-uri, companii și instituții din Timișoara care, la inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara, și-au unit eforturile pentru a ajuta populația civilă din Cernăuți și Ucraina, afectată de război și refugiații care ajung la Timișoara.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*