Cultură

„Europa – o neînțelegere”, o nouă conferință din seria „La UVT, Cultura este Capitală!”

„Europa – o neînțelegere”, o nouă conferință din seria „La UVT, Cultura este Capitală!”
Adora Beauty

Luni, 14 martie, începând cu ora 18:00, va avea loc o nouă conferință organizată de Universitatea de Vest din Timişoara sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”.

Profesorul universitar Valentin Constantin propune o temă ce invită la reflecție, în vremuri cu totul atipice: „Europa – o neînțelegere”. Ca de fiecare dată, conferința este moderată de criticul literar Mircea Mihăieș.

Valentin Constantin este avocat și profesor universitar doctor al Facultății de Drept din cadrul UVT. De-a lungul timpul, acesta a susținut cursuri de Drept internaţional public, Protecţia internaţională a drepturilor omului, Organizaţii şi relaţii internaţionale, Drept comunitar internațional, Proceduri europene, Drept european al drepturilor omului.

Despre eveniment, rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a declarat: „În cadrul conferințelor desfășurate sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală” au fost prezenți cei mai importanți intelectuali români. De data aceasta, îl avem alături de noi pe Valentin Constantin, specialist în Drept european și Drept internațional. Europa se află în fața unor provocări fără precedent, perioadă în care se vor lua multe decizii complicate. UVT își asumă rolul esențial pentru o democrație de a fi un spațiu în care se dezbate și se dialoghează, pentru a înțelege în profunzime contextul sociopolitic în care ne aflăm. Îi așteptăm, așadar, pe timișoreni alături de noi la o conferință care va fi cu siguranță efervescentă și cât se poate de binevenită”.

Evenimentul va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara, Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4, în amfiteatrul A01. Este necesară rezervarea în prealabil, prin acest formular online: https://forms.gle/R2TfDmVS4EMJY7i57.

De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*