Administrație

Cel mai mare campus școlar din Timișoara a ajuns cu construcția la ultimul nivel

Cel mai mare campus școlar din Timișoara a ajuns cu construcția la ultimul nivel
Adora Beauty

În zona Oituz se construiește un campus școlar modern, integrat, cu 4 nivele, care va găzdui toți elevii înscriși la școala Nikolaus Lenau.

Viceprimarul Ruben Lațcău a fost într-o vizită pe șantier, pentru a vedea evoluția lucrărilor și starea vestigiilor arheologice. Șantierul pentru infrastructura școlară a fost sistat pe o perioadă de un an și jumătate, până au fost finalizate descărcările arheologice. Primăria Municipiului Timișoara este în discuții cu proiectantul general, care va veni cu două propuneri de punere în valoare a patrimoniului istoric, astfel încât să fie stabilită soluția finală privind vestigiile arheologice.

Stadiul lucrărilor de ridicare a noului campus este de 40% și, în acest an, se lucrează la structură, pentru a o finaliza, iar apoi la finisajele exterioare.

Noul campus a fost gândit cu 48 de săli de clasă, laboratoare de fizică, biologie, chimie și informatică, sală de sport, bibliotecă în limba germană și bibliotecă digitală, cu un cabinet medical și multe alte spații administrative.

Clădirea, compusă din 4 corpuri, va avea 4 etaje și un demisol, iar între corpuri va exista o curte interioară. Amplasamentul șantierului este în locația fostului Bastion Carol.

„Acest campus școlar este una din investițiile majore ale orașului Timișoara și se află într-o zonă care va vedea schimbări majore în următorii ani. Din această vară, vom începe un șantier pentru a lega strada Popa Șapcă de Calea Alexandru Ioan Cuza, avem în lucru un Plan Urbanistic Zonal care să permită construirea unei parcări de mari dimensiuni, multi-etajate. De asemenea, Universitatea de Vest are un șantier în zonă și, tot aici, va fi realizată și o haltă pentru viitoarea rețea metropolitană de trenuri, pe unde va trece un culoar pietonal care să lege Iulius Town de cartierul Cetate”,transmite viceprimarul Lațcău.

Investiţia, care se ridică la 65 de milioane de lei, cu TVA inclus, este realizată de o asociere de firme: Constructim (lider), Dinu Instal SRL , Ila Vorhaben SRL , Alex – Dia Construct SRL.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*