Educație

Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Cernăuți, oportunități de transfer a unor proiecte și programe academice

Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Cernăuți, oportunități de transfer a unor proiecte și programe academice

În vara dramaticului an 1940, conducerea Institutului Social Banat – Crișana a întocmit un Raport prin care a argumentat și a propus strămutarea Universității din Cernăuți la Timișoara, pentru a o salva de ocupația sovietică. Din ideile și argumentele respectivului Raport a rezultat o profundă înțelegere a menirii unei instituții universitare în capitala Banatului.

Aceste idei reprezentau un vechi deziderat al bănățenilor, după etapa de realizare a Școlii Politehnice din Timișoara, pentru realizarea unei instituții universitare complete. Din păcate, demersul întreprins de conducătorii Institutului Social Banat – Crișana a rămas atunci fără finalizare, Universitatea din Cernăuți intrând în rețeaua universitară a Uniunii Sovietice.

După 82 de ani de la acele evenimente, iată că ne aflăm din nou în momente istorice grele, când sunt necesare noi alternative, care să asigure continuitatea relației între cele două instituții. În contextul greu al conflictului din Ucraina, când și comunitatea românească din Bucovina de Nord este profund afectată, este din nou momentul în care bănățenii pot transmite un mesaj de solidaritate universitară, ca o firească continuare a mesajului istoric din 1940, de susținere a Universității din Cernăuți.

Și acum, în spiritul unei relații de parteneriat și colaborare dintre cele două comunități universitare, UVT își exprimă deschiderea pentru asigurarea sprijinului necesar și pentru stabilirea oportunității de transfer a unor proiecte și programe academice de la Cernăuți la Timișoara, inclusiv prin primirea temporară de cadre didactice și studenți, pentru a evita întreruperea parțială a fluxului activităților cu studenții de la Universitatea din Cernăuți, asigurându-le acestora logistica necesară.

În funcție de necesități, se va încerca găsirea unor soluții legale de acordarea unui sprijin în finalizarea studiilor pentru studenții ucraineni afectați de context. În acest sens, a fost transmisă o scrisoare oficială Universității din Cernăuți, referitoare la  deschiderea unui parteneriat între UVT și această universitate ucraineană.

Universitatea de Vest din Timișoara își asumă o legătură simbolică, dar vie, cu Universitatea din Cernăuți, împrejurările istorice din secolul trecut oferind tuturor un exemplu de solidaritate, mai ales în contextul dificil din prezent. Institutul Social Banat – Crișana, fondat acum un secol de părintele școlii românești de sociologie empirică, Dimitrie Gusti, a fost reînființat după 1990 de un colectiv de cercetători din cadrul Departamentului de Sociologie din UVT, actualizând tradiția sociologiei gustiene. Ca o continuitate peste timp, în directă legătură istorică cu preocupările bănățenilor pentru destinul și soarta românilor de dincolo de granițe, Universitatea de Vest din Timișoara își afirmă din nou deschiderea totală pentru susținerea comunității universitare din Cernăuți, greu încercate în acest război nedrept”, a afirmat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*