Eveniment

Un weekend solicitant pentru pompierii militari timișeni

Un weekend solicitant pentru pompierii militari timișeni
Adora Beauty

În acest weekend, pompierii militari timișeni au fost solicitați și au intervenit la 288 de intervenții și misiuni specifice, având o medie de 96 de intervenții pe zi.

În acest sfârșit de săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea a 7 incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la 3 accidente rutiere și au facilitat accesul echipajelor de intervenție prin deblocarea ușilor în 3 cazuri.

Și de această dată, cele mai multe intervenții au fost pe partea de acordare a primului ajutor medical, astfel echipajele SMURD asigurând răspunsul la un număr de 151 de solicitări.

Pe lângă intervențiile zilnice, pompierii din cadrul celor 7 subunități de intervenție, au desfășurat 90 de misiuni de recunoaștere la spitale în vederea prevenirii producerii unor incendii, au executat 17 controale la persoanele aflate în izolare/carantină și au efectuat 14 misiuni de identificare a persoanelor fără adăpost pentru a preveni decesul prin hipotermie al acestora.

Având în vedere faptul că în ultimele zile s-a înregistrat o creștere a numărului incendiilor de vegetație uscată, dorim să le reamintim cetățenilor că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Această practică de „igienizare a terenurilor” este dăunătoare mediului, deoarece determină poluare aerului prin fumul rezultat, sărăceşte solul de materie organică iar microfauna solului este distrusă. De asemenea, arderea miriștilor omoară zeci de animale anual și distruge habitatul acestora.

În cazul în care este necesară arderea miriștii și a resturilor vegetale, aceasta se efectuează respectând următoarele măsuri:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată.

Pentru a nu vă pune viața și bunurile în pericol, respectați măsurile de prevenire a incendiilor.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*