Social

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru ucrainenii refugiați

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru ucrainenii refugiați
Adora Beauty

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, a constituit un grup de suport care oferă consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului.

Astfel, Departamentul de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara vine în ajutorul mamelor și al copiilor ucraineni, refugiați pe teritoriul României, în gestionarea problemelor emoționale.

Persoanele interesate să beneficieze de acest serviciu sunt rugate să completeze formularul de la acest link:

https://forms.gle/yoMTpckJjTXudTRGA

Comunitatea academică a UVT apreciază că solidarizarea față de pericolele extreme prin care trec în aceste zile locuitorii Ucrainei este un gest umanitar și esențial, în spiritul democrației și a valorilor lumii libere.

În plus, așa cum am anunțat în ultimele zile, ne implicăm pentru susținerea refugiaților care au nevoie de suport și prin:

Ø Mobilizarea de resurse juridice, acordate activității organizațiilor non-profit implicate în acordarea de asistență pentru persoanele afectate de războiul din Ucraina, prin intermediul Clinicii Juridice pentru Societatea Civilă (CJSC) de pe lângă Facultatea de Drept;

Ø Gestionarea de donații sub formă de produse, grupate în cadrul punctului de colectare pentru donații sub formă de produse, direcționate mai apoi către organizațiile neguvernamentale care lucrează direct cu persoane refugiate din Ucraina, organizații partenere ale Departamentului de Asistență Socială din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Comunitatea academică a UVT este solidară cu refugiații și găsește util să se implice pentru a acorda asistență de specialitate persoanelor aflate în situațiile dificile create de presiunea conflictului din spațiul ucrainean. Ne mobilizăm și acordăm consiliere psihologică pentru cetățenii ucraineni refugiați în România din cauza războiului, o intervenție umanitară pe care o considerăm importantă în acest context de criză.”

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*