Administrație

Timișoara beneficiază de 92 de adăposturi publice de protecție civilă

Timișoara beneficiază de 92 de adăposturi publice de protecție civilă
Adora Beauty

Timișoara beneficiază de 92 de adăposturi publice de protecție civilă. Municipalitatea a început azi inventarierea lor, se verifică starea lor de funcționare, pentru a putea fi puse în folosință la nevoie. Multe sunt într-o stare foarte proastă, dar există și câteva într-o stare foarte bună.

Viceprimarul Cosmin Tabără a spus că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi vizitate fiecare dintre cele 92 de locații și se va face un inventar cu necesarul pentru dotarea acestor adăposturi.

„Tot săptămâna viitoare voi prezenta situația exactă a adăposturilor. Luni, 28 februarie, va avea loc ședința Comisiei de apărare, comisie pe care am convocat-o încă de ieri”, a transmis, vineri seara, viceprimarul Cosmin Tabără.

Nu este una dintre cele mai fericite etape ale vieții noastre, am fost învățați cu perioadă de pace, cu liniște. Acum, măcar în al 12-lea ceas este nevoie să facem ceva. Să nu așteptăm doar ajutorul din partea aliaților sau al altcuiva, e nevoie să facem câțiva pași care, într-o situație specială, să ne poată pune în siguranță viața.

Cred că ce se întâmplă în Ucraina este și pe un fond de naivitate politică, inclusiv a președintelui acestei țări, care aflat în conflict cu Rusia din 2014 a semnat decretul de mobilizare când rușii erau deja la porțile Kievului. Nu știu dacă a făcut bine sau nu, nu sunt analist sau strateg militar, dar cred că noi, aici în Timișoara, trebuie să luam câteva măsuri de prevenție”, a transmis Tabără.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*