În 15-16 februarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Deta au indisponibilizat două utilaje, ce ar fi fost închiriate din Franța, dar nereturnate.
Utilajele în cauză erau echipate cu dispozitiv GPS și astfel s-a reușit oprirea autovehiculelor cu platformă care transportau utilajele în Deta și în Denta.
Primul autovehicul, care transporta un utilaj, a fost oprit de către polițiști, seara trecută în jurul orei 19:30 în localitatea Deta, iar în această dimineață, în jurul orei 05:30, în localitatea Denta a mai fost oprit un alt autovehicul, ce transporta un alt utilaj de construcții.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că utilajele figurează închiriate în Franța, dar nereturnate.
Valoarea utilajelor este de aproximativ 40.000 de euro.
Utilajele au fost indisponibilizate, iar cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J Timiș, care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
Citește și:

Conflict între doi elevi, la o școală din Chevereșu Mare. Un copil de 11 ani a ajuns la spital

Acțiunea „Focus on the road” – desfășurată de polițiștii rutieri din Timiș/Foto

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE - Porți Deschise și demonstrații spectaculoase

Femeie de 46 de ani, reținută pentru furt calificat la Timișoara. Prejudiciu de 7.500 de lei

Accident la trecerea de nivel feroviar din Peciu Nou: nimeni nu a fost rănit

























