Eveniment

6 permise suspendate și peste 100 de amenzi date de Poliția Rutieră, ieri, la Timișoara

6 permise suspendate și peste 100 de amenzi date de Poliția Rutieră, ieri, la Timișoara
Adora Beauty

În data de 2 februarie, în intervalele orare 08:00-13:00 și 15:00-20:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, împreună cu cei ai secțiilor urbane din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au acționat pe principalele artere din municipiu, pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră, precum și pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul indisciplinei pietonale.

Polițiștii au controlat 267 de autovehicule, au legitimat 332 de persoane și au efectuat 45 de testări cu aparatul alcooltest.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.355 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, dintre care 65 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor.

Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere, dintre care:

– unul pentru neacordare prioritare pietoni;

– unul pentru neacordare prioritate vehicule;

– trei pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului;

– unul pentru alte abateri.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*