Eveniment

Urmărire cu focuri de armă la Giroc

Urmărire cu focuri de armă la Giroc
Adora Beauty

Polițiștii timișeni au fost nevoiți să tragă focuri de armă, noaptea trecută, pentru a opri un grup de persoane care se sustrăgeau controlului de rutină.

Agenții au încercat să oprească, în comuna Giroc, un autoturism cu număr de înmatriculare fals. Întrucât șoferul nu a oprit la semnale poliţiştilor, s-a trecut la urmărirea acestuia, timp de aproximativ 20 minute.

La un moment dat, șoferul, din cauza defecțiunilor tehnice produse în timpul urmăririi, a încetinit și toți ocupanții au sărit din mașina care s-a oprit într-un copac.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestora, trăgând două focuri în plan vertical. După urmăriri, au fost găsiți într-o clădire în construcție trei din pasageri, de 15, 18 și 21 de ani.

Poliția Timiș continuă cercetările pentru identificarea șoferului și a altor două persoane implicate, și a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Foto – Facebook – ProGiroc

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*