Eveniment

Timișeni cercetați pentru infracțiuni rutiere

Timișeni cercetați pentru infracțiuni rutiere
Adora Beauty

Polițiștii timișeni au depistat în județul Timiș mai multe persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale.

În cursul zilei de ieri, 23 ianuarie , polițiștii timișeni au depistat în localitățile Bencecu de Sus și Izvin, din județul Timiș, doi bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieșit faptul că cei doi bărbați, în vârstă de 42 și 65 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

În data de 23 ianuarie, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control pe strada Veneția, din localitatea Dumbrăvița, din județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 24 de ani.

În urma testării cu aparatul Drugtest a rezultat faptul că tânărul se afla sub influența substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

În data de 23 ianuarie, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Timiș au depistat, pe strada Oituz, din Timișoara, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care ar fi condus un autoturism, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*