Eveniment

Percheziții în Timiș! Țigarete și alcool de contrabandă confiscate de polițiști

Percheziții în Timiș! Țigarete și alcool de contrabandă confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice-I.P.J Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 6 percheziții domiciliare pe raza județului Timiș, la persoane bănuite de contrabandă cu produse accizabile.

Azi, 13 ianuarie în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Lugoj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 5 percheziţii domiciliare în Lugoj și 1 în Hezeriș,la persoane bănuite de contrabandă cu produse accizabile. Totodată, au fost percheziționate și 6 autovehicule.

Activitățile au fost efectuate în 2 dosare penale existente în lucru la Serviciul de de Investigare a Criminalității Economice-I.P.J Timiș, întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Acţiunea a vizat documentarea şi probarea activităţii infracţionale a 4 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 50 de ani.

În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat la domiciliile celor în cauză 30.040 țigarete de contrabandă, 47 de litri de alcool, 6 telefoane mobile și suma de 1970 euro.

De asemenea, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse pentru audieri la sediul poliției din Lugoj.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților, cel în vârstă de 48 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Timiș.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, B.O.S Timișoara și Poliția municipiului Lugoj.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*