Administrație

Prima Unitate Centrală de Achiziții se înființează la Timișoara

Prima Unitate Centrală de Achiziții se înființează la Timișoara
Adora Beauty

Consiliul Local Timișoara a aprobat, marți, înființarea Unității Centrale de Achiziții, prima de acest fel din țară. Această unitate va derula, într-o primă fază, achiziții centralizate pentru Municipiul Timișoara și instituțiile din subordinea Consiliului Local Timișoara, urmând ca, ulterior, și alte instituții și administrații publice fie cooptate în acest parteneriat

Unități centrale de achiziții au mai fost implementate cu succes în țări precum Austria, Italia, Portugalia, Finlanda sau Suedia. În perioada următoare, Guvernul României, printr-un proiect pilot derulat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, intenționează înființeze trei UCA pilot în țară, care vor deservi autorități locale, prima fiind la Timișoara, urmând ca în următorii ani numărul acestora ajungă la opt. 

Obiectul principal de activitate al UCA va fi de a realiza achiziții centralizate pentru mai multe instituții locale, care vor conduce la economii semnificative la bugetele acestora

La nivelul Primăriei Municipiului Timișoara, anual, din bugetul local, cheltuielile pentru achiziția de bunuri și servicii se ridică la circa 300 de milioane de lei. Mai mult de jumătate din acesteachiziții se derulează de către mai multe entități din subordinea Consiliului Local Timișoara. Estimările echipei de proiect arată  în cazul achizițiilor centralizate făcute de către o singură entitate, economiile la bugetul local ar fi între 18 și 27 milioanede lei/anual, într-un scenariu minimal. Costul operării UCA este estimat la circa 1,5 milioane lei în primul an de funcționare, ajungând până la circa 3 milioane lei, în al 4-lea an de funcționare. Astfel, în primii trei ani, UCA se va baza pefinanțarea asigurată de Consiliul Local Timișoara, sub formă de majorare a capitalului social. De asemenea, UCA va solicita de la fiecare beneficiar o taxă procentuală aplicată la valoarea achizițiilor derulate, pentru plata serviciilor externalizate. Susținerea de la bugetul local va descrește, gradual, pe măsură ce tot mai multe instituții își vor derula procesele de achizițieprin această unitate, astfel încât, preconizăm din al 4-lea an de funcționare unitatea ar trebui se autofinanțeze în întregime.

Timișoara încă o dată tonul schimbării mentalității birocratice și face un nou pas în implementarea reformei administrative de care avem atât de mult nevoie. Înființarea UCA prima dată la Timișoara este o dovadă a încrederii de care ne bucurăm la nivel central și va marca începutul unor economii semnificative atât de timp, cât și de bani la nivelul bugetului local. Pasul următor va fi atragem profesioniști în cadrul acestei unități, oameni care prin experiența și reputația lor să atragă și alte instituții publice și administrații locale în acest parteneriat”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Într-o primă fază, UCA va presta servicii pentru: Municipiul Timișoara, Direcția Fiscală, Serviciul Public de Administrare a Centrului Regional de Competente și Dezvoltare a Furnizorilor în sectorul Automotive, Sport Club Municipal Timișoara, Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Public Creșe, Centrul de Proiecte, Casa de Cultură, Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely, Teatrul German de Stat, Filarmonica Banatul, Serviciul Public Asistență Medicală Școlară. Categoriile de achiziții care vor fi incluse în actul de înființare a Agenției se referă la cheltuieli de funcționare a acestor entități: tehnologia informației, managementul clădirilor de birou/facilităților, servicii profesionale, energie, management birou.      

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*