Social

Secretarii generali ai comunelor din România intră în grevă, în ianuarie

Secretarii generali ai comunelor din România intră în grevă, în ianuarie

Secretarii generali ai comunelor din România sunt nemulțumiți de înghețarea salariilor.  Aceștia vor intra în grevă după sărbători, timp de două săptămâni.

Secretarii generali au decis, prin vot majoritar, declanșarea conflictului colectiv de muncă, pentru o serie de nemulțumiri, dintre care cea mai importantă este înghețarea salariilor pentru anul 2022.

Printr-o scrisoare, ei își anunță intenția.

Scrisoare deschisă din partea Președintelui Corpului către secretarii generali ai comunelor din România

Dragi colegi, secretari generali ai comunelor din România,

ultimele zile și săptămâni din acest an au adâncit la maximum frustrările și neîmplinirile adunate în decursul anilor în rândul corpului nostru profesional.

Înghețarea drepturilor noastre salariale pentru al patrulea an consecutiv, la nivelul stabilit în decembrie 2018, pe fondul inflației galopante din sectoarele vitale ale bunurilor și serviciilor esențiale, reprezintă un lucru inacceptabil, indiferent de motivare.

Am simțit îndârjirea dumneavoastră în mobilizarea deosebită prin care majoritatea absolută a membrilor Corpului nostru profesional au votat “pentru”, în cadrul referendumului intern, pe care l-am organizat la nivel național, pentru consultarea în legătură cu declanșarea conflictului colectiv de muncă și cu setul de revendicări care sintetizează nemulțumirile noastre profesionale.

Am simțit și mai puternic furia dumneavoastră în cea de a doua etapă a consultării interne, organizate la nivelul filialelor județene ale Corpului profesional, etapă în care într-un număr de 18 filiale județene sa întrunit numărul minim de acorduri scrise personale prevăzut de art. 183 alin. (2) din legea dialogului social, pentru ajungerea inclusiv la forma extremă a conflictului colectiv de muncă, și anume greva.

Această determinare a secretarilor generali din comunele României a fost dublată prin nenumărate solicitări venite din partea corpului salariaților din primării (funcționari publici sau contractuali) care ne-au solicitat explicit acordul de a se solidariza cu noi în acțiunile de protest care vor urma.

Ca oameni ai legii, cu toții știm că atât declanșarea propriu zisă a conflictului colectiv de muncă, cât și derularea etapelor legale ale acestuia, precum și ajungerea la forma extremă de protest (greva) necesită un număr de pași și proceduri care să facă acțiunea noastră să fie în primul rând legală, pentru ca legitimitatea să ne dea apoi și forța necesară obținerii unor rezultate concrete.

Desfășurarea unor acțiuni haotice, așa-zis “spontane”, ne-ar pune în afara legii, în poziții de abatere disciplinară, și am sfârșit protestul repede și jalnic, așa cum am văzut recent la televizor, când proteste foarte mediatizate de 8 ore s-au finalizat cu “ciocul mic”, după ce actorii principali au luat contact cu plângerea penală a angajatorului și s-a convenit că e mai sigur să se liniștească și să se justifice public prin promisiunea că la vară va fi cald la gară, căci de primit nu s-a primit absolut nimic!

Noi nu ne dorim să acționăm împotriva comunităților noastre locale, pe care le servim cu credință și onestitate, nici nu suntem într-un conflict cu angajatorii noștri (comunele, ca instituții publice) ci solicităm decidenților politici de la nivel național să respecte legile țării, să le aplice fără distorsiuni operate peste noapte și, acolo unde unele prevederi legale sunt flagrant strâmbe, să le îndrepte.

De aceea, la nivelul consiliului director al corpului nostru profesional (format din președinții tuturor filialelor județene) după îndelungi dezbateri, s-au degajat următoarele concluzii, nu neapărat decizii:

Având în vedere că OUG 130 a fost adoptată și deja pusă în aplicare, nu este oportună inițierea în acest moment, printre sărbători, a pașilor procedurali pentru derularea conflictului de muncă, așa cum sunt aceștia prevăzuți de Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, întrucât, pragmatic vorbind, în aceste zile nu avem cu cine dialoga și ne irosim inutil cartușele;

Imediat după reluarea activității, în luna ianuarie, vom face tot ceea ce scrie în lege, vom trece prin toate procedurile, medierile, concilierile și protestele pe care legea ni le permite, până când vom obține rezultatele pe care le așteptăm;

Vom avea două tipuri de abordări, una centralizată la nivel național, focalizată pe susținerea revendicărilor la nivelul ministerelor și autorităților competente, după natura revendicărilor, iar cealaltă abordare, descentralizată la nivelul fiecărui județ, unde filialele Corpului profesional, care au autonomie și reprezentativitate ca structuri alese în mod direct de către membrii noștri, vor putea desfășura acțiunile de protest în forma pe care o vor considera necesară, adecvată implicării colegilor din județ, după forța și determinarea fiecăreia.

Pentru a veni în întâmpinarea solidarității colegilor din corpul salarial al primăriilor din comune, vom începe de urgență constituirea în fiecare județ a structurilor sindicale proprii, cuprinzând atât secretarii generali, cât și funcționarii publici sau contractuali din primării, așa cum acestea sunt legiferate în Legea nr. 62/2011, astfel încât să ieșim din impasul actual, în care suntem 1800 de angajați, în fața a 1800 de angajatori, dar suntem lipsiți în cea mai mare parte de mijloacele de exprimare prevăzute de legea dialogului social, care, în totalitate, se raportează la relațiile dintre angajați și angajatori.

Trecerea de la o rețea de peste 1800 de secretari generali solitari, chiar dacă bine organizați în cadrul Corpului profesional, la o rețea de structuri sindicale județene, cu nuclee reprezentative organizate în fiecare primărie, va constitui dobândirea unei forțe de protest cu adevărat masive.

Un protest (în orice modalitate ar fi) are o rezonanță ușor ridicolă când un singur salariat din instituție își scrie pe ușă anunțul că se află în conflict colectiv de muncă, dar este extrem de puternic atunci când majoritatea salariaților din acea instituție, precum și majoritatea primăriilor din județ sau din țară fac același lucru.

Din toate aceste considerente, dragi colegi, declar două săptămâni de grevă generală la adresa frustrărilor din noi și vă chem să fim solidari!

Vă invit în aceste zile să vă concentrați atenția și eforturile către familiile dumneavoastră, să lăsați momentan deoparte frustrările și neîmplinirile, să vă lăsați loc în suflet, în minte și în fapte, exclusiv pentru bine, pentru solidaritate și pentru căldură sufletească.

Vă doresc sărbători fericite, apoi un an nou 2022 care să înceapă ferm, cu hotărâre din partea noastră, să continue rodnic și să se încheie mult mai îmbelșugat decât 2021.

La mulți ani și multă sănătate tuturor!

Secretarul general al comunei Tarcău, județul Neamț, Dan CÂRLAN, Preşedintele CPSGCOR”, este mesajul transmis de preşedintele CPSGCOR, Dan Cârlan.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*