Joi, dispozitivul constituit la nivelul Poliției municipiului Timișoara din echipajele de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate și rutieră au desfășurat activități preventive în zona de competență, pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, infracționalității stradale şi a faptelor cu violență, a transportului ilegal de materiale lemnoase și pirotehnice, a prevenirii și combaterii victimizării prin accidente rutiere, precum și pentru respectarea Legii 55/2020.
Polițiștii au verificat 133 de societăți comerciale, au controlat 428 de autovehicule și au legitimat 667 de persoane.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de 31.775 de lei, dintre care 14 sancțiuni conform Legii 61/1991, 50 de sancțiuni conform OUG 195/2002 și 22 de sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în spațiile aglomerate.
Polițiștii au retras 4 certificate de înmatriculare și au reținut, în vederea suspendării, 7 permise de conducere.
Totodată, au fost efectuate 421 de testări alcooltest și 11 testări cu aparatul Drugtest.
Au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier:
– 5 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice;
– una pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Acest gen de acțiuni vor continua și în zilele următoare.