Administrație

Cum arată Parcul Crăciunului, organizat de CJ Timiș

Cum arată Parcul Crăciunului, organizat de CJ Timiș

Sâmbătă, 4 decembrie, se deschide Parcul Crăciunului, un concept nou de eveniment construit pentru familiile cărora le place să petreacă timp împreună, în aer liber.

Consiliul Județean Timiș a pregătit primul Parc al Crăciunului din vestul țării, la Muzeul Satului. Astfel, vor avea loc o serie de evenimente culturale și de divertisment pentru familie, cu tematică de iarnă, timp de 20 zile. Activitățile se vor desfășura în aer liber, cu intrare gratuită, pe un teren care depășește 10 hectare, astfel încât pot fi respectate toate normele de prevenire a răspândirii cornavirusului. În organizarea evenimentului sunt implicate toate cele șase instituții de cultură finanțate de Consiliul Județean Timiș.

Conform conceptului de eveniment dezvoltat de Consiliul Județean Timiș, copiii vor avea acces gratuit la patinoarul special instalat cu această ocazie, la spectacole de teatru și ateliere de citit, pictură sau meșteșugărit desfășurate într-un cort încălzit, sub îndrumarea artiștilor de la Teatrul Merlin. Și pasionaților de artă li se pregătește un loc special unde vor putea exersa reproducerea de icoane, tehnica mixtă pe pânză, realizarea de cărți poștale sau chiar realizarea de măști contemporane din deșeuri reciclabile, cu ajutorul unui muzeograf al Muzeului Național de Artă. Biblioteca Județeană Timiș va veni cu trei experimente culturale inedite: poeme rostite de statui vivante pe aleile Muzeului Satului, lectură „aprinsă” în lumină neconvențională, precum torțe sau faruri de motociclete și Text concerto – muzică live întreruptă, imprevizibil, de scurte recitaluri literare.

Am pornit de la cele 10 hectare ale Muzeului Satului Bănățean pe care le-am iluminat festiv, am adăugat un patinoar gratuit, carusel, mașinuțe, activități creative și spectacole pentru copii, de asemenea gratuit. Ne-am gândit și la amatorii de muzică și distracție, iar după multă vreme în care concertele au fost subiect tabu, vom avea alături 4 mari artiste: Andra, Delia, Irina Rimes și Adda. (…) În această seară, am făcut o vizită de lucru alături de jurnaliști cărora le mulțumesc pentru ideile pe care ni le-au dat. Anul acesta este prima ediție a Parcului Crăciunului, ne-am dat silința să facem ceva frumos pentru timișeni, iar anul viitor vom implementa toate sugestiile care cresc calitatea evenimentului. Așadar, vă invit pe toți să vă bucurați de ceea ce am pregătit cu atâta drag pentru voi și dacă aveți propuneri pentru anul viitor, le așteptăm cu promisiunea că vom deveni mai buni în ceea ce facem”, a precizat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Magia sărbătorilor de iarnă va fi întregită de iluminatul festiv, photo cornerul lui Moș Crăciun și personajele de poveste care vor îndruma participanții către zona de interes aleasă spre a fi vizitată. Muzeul Satului va deveni un labirint de iarnă cu căsuțe ale etniilor amenajate să primească oaspeți, cu aleea comercială a meșteșugarilor, cu Biserica de lemn în care vor răsuna colinde și scena mare unde vor avea loc atât concerte folclorice, cât și recitaluri pop. Una dintre cele mai interesante zone va fi „Ponton Lounge”, cea de lângă lac, care urmează să fie amenajată cu lumini, spații de relaxare și muzică mixată de diferiți DJ. 

Evenimentul aflat în organizare la Consiliul Județean Timiș va fi unul de anvergură, cu program de marți până duminică, începând cu ora 17.00, iar în weekend pe durata întregii zile.

Programul complet al evenimentului îl găsiți pe www.parculcraciunului.ro.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*