Administrație

Județul Timiș, prima administrație din România care a aderat la Federația Europeană a Bicicliștilor

Județul Timiș, prima administrație din România care a aderat la Federația Europeană a Bicicliștilor

Începând de astăzi județul Timiș a devenit prima administrație din România care a aderat la Federația Europeană a Bicicliștilor, rețeaua “Orașe și regiuni pentru cicliști”.

European Cyclists’ Federation a fost fondată în anul 1983 la Copenhaga, Danemarca și are ca scop promovarea ciclismului și îmbunătățirea condițiilor de utilizare a acestui mijloc de transport în Europa – fiind cea mai puternică voce din în acest domeniu.
Având 69 de membri din peste 40 de țări, Federația Europeană a Bicicliștilor (ECF) reunește cele mai puternice asociații de bicicliști, făcându-le auzită vocea atât la nivel european, cât și la nivel mondial.

Obiectivul organizației este ca tot mai mulți oameni să meargă mai frecvent cu bicicleta, influențând politicile și bugetele în favoarea unei mai mari utilizări a bicicletelor.
Conform ECF nivelurile actuale de deplasare cu bicicleta produc beneficii de 150 miliarde EUR anual pentru statele membre ale UE.
Iar peste 90 de miliarde EUR din aceste beneficii reprezintă externalități pozitive pentru mediu, sănătatea publică și sistemul de mobilitate.

Rețeaua ”Orașe și regiuni pentru Cicliști” (Cities & Regions for Cyclists) este parte integrantă a Federației Europeană a Bicicliștilor (European Cyclists’ Federation – ECF), fiind o extensie a acesteia, destinată autorităților locale și regionale.
Rețeaua constituie o platformă pentru schimb de experiență și dobândire de cunoștințe în domeniul dezvoltării ciclismului atât pentru transport, cât și pentru agrement.

“De ce ține un motociclist atât de mult ca Timișul să facă parte din Federația Europeană a Bicicliștilor?
Pentru că unul dintre proiectele mele de suflet, din cadrul Consiliului Județean Timiș, este “Strategia de dezvoltare a infrastructurii velo” în județul nostru.
Cred că suntem cu un pas mai aproape de o aliniere firească cu ceea ce se întâmplă la nivel european în materie de infrastructură verde și sunt sigur că bunele practici din alte orașe și regiuni europene ne vor ajuta să grăbim ritmul și, de data aceasta, să “prindem trenul” atragerii de cât mai multe fonduri europene pentru infrastructura velo”, a transmis Cristian Moș, vicepreședintele CJ Timiș.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*