Având în vedere aproprierea sezonului rece, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara găzduiește persoane fără adăpost la Centrul de Suport pentru Situații de Urgență și Criză (de la Pădurea Verde) și în Complexul de Servicii Sf Francisc ( strada Telegrafului nr 8 ).
La Centrul de Suport pentru Situații de Urgență și Criză (de la Pădurea Verde) sunt disponibile un număr de 21 de locuri în containere, racordate la utilități.
Complexul de servicii Sf Francisc din strada Telegrafului 8, are un număr de 54 de locuri, însă aici, ca în fiecare iarnă se găsesc soluții pentru a caza toate persoanele fără adăpost astfel încât să fie evitat decesul prin hipotermie.
Cetățenii care sesizează persoane aflate pe stradă sau în spații neîncălzite sunt rugate să apeleze serviciul de urgență 112 care ulterior le va redirecționa către adăposturile DASTM din Timișoara.
Toate persoanele care ajung în centre sunt testate COVID-19 și li se efectuează examenul pulmonar, sunt deparazitate, igienizate, primesc haine curate, hrană, consiliere, îngrijire și suport psihologic și social. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara asigura dezinfecția spațiilor de cazare cât și materialele igienico-sanitare necesare persoanelor cazate.
În baza parteneriatului existent, persoanele fără adăpost sunt redirecționate și către adăposturile Fundației Timișoara 89 , Federația Caritas prin Azilul de noapte Patern Jordan, serviciile oferite persoanelor fără adăpost fiind completate de acțiunile cu caracter social desfășurate de Isus Speranța României.
Generozitatea timișorenilor care s-au alăturat Campaniei de donații “Tu poți renunta?” inițiată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara aduce un plus de bine în viață persoanelor fără adăpost și a familiilor nevoiașe din Timișoara. Lansată în luna decembrie a anului 2019, această campanie a beneficiat de susținerea permanentă a timișorenilor și nu numai. În tot acest timp oamenii au donat haine, alimente, lenjerii de pat, mobilier, paturi, veselă etc., lucruri noi sau folosite dar în stare bună, pe care asistenții sociali le-au distribuit oamenilor si familiilor nevoiașe din Timișoara.
Campania merge mai departe datorită oamenilor cu suflet mare! Alătură-te și tu demersului de a sprijini persoanele aflate în dificultate din comunitatea noastră, copii și adulți: oameni fără adăpost, migranți, familii nevoiașe, persoane vârstnice singure și fără ajutor.
Timișorenii cu inima mare, care pot și vor să doneze pături, plapume, lenjerii de pat,lenjerii de corp, ciorapi, încalțăminte, haine groase, jucării, alimente, produse de igienă sunt așteptați zilnic între orele 8.00-16.00 pe stradă Plavosin nr. 21 (zona Mehala),persoană de contact Corina Eva – 0356/416050.
Obiectele vestimentare nu trebuie să fie noi, însă trebuie să fie curate, iar produsele alimentare și cele de igienă în termen de valabilitate.
Obiectele vestimentare nu trebuie să fie noi, însă trebuie să fie curate, iar produsele alimentare și cele de igienă în termen de valabilitate.