Administrație

Timișoara a primit 54 de milioane lei pentru compensarea facturilor curente la gaz

Timișoara a primit 54 de milioane lei pentru compensarea facturilor curente la gaz

Guvernul a alocat azi, din fondul de rezervă, peste 310,4 milioane de lei pentru 31 de orașe, care se confruntă cu greutăți în furnizarea agentului termic către cetățeni și instituții din cauza creșterii exponențiale a prețului la gaz.

Timișoara a primit aproape 54 de milioane de lei (53,8) pentru compensarea facturilor curente la gaz, anunță primarul Dominic Fritz.

”Bani care vin în completarea eforturilor uriașe pe care le facem de la bugetul local pentru a asigura, zi de zi, apă și căldură în școli, spitale, case, instituții, și ne vor ajunge până la finalul anului.

În 2021 am transferat la Colterm deja în jur de 150 de milioane de lei.

Întreaga sumă primită de la Guvern va fi utilizată EXCLUSIV pentru plata energiei termice până la sfârșitul acestui an astfel încât școlile, spitalele, cetățenii conectați la Colterm să aibă apă caldă și căldură și precizez acest lucru pentru a opri orice alte speculații.

Le mulțumesc membrilor Guvernului, care au răspuns solicitărilor noastre, ale primarilor, pentru sprijinul acordat, un gest absolut necesar într-o perioadă de urgență energetică”, spune primarul Dominic Fritz.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*