Eveniment

Aproape 150 de timișeni amendați, marți, pentru că nu purtau mască

Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U. Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

În cursul zilei de ieri, 2 noiembrie, la activităţi au participat 350 de forţe de ordine, fiind verificate 122 de societăți comerciale, precum şi 89 de mijloace de transport persoane, dintre care 29 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 141 de amenzi, în valoare totală de 51.000 de lei, pentru nepurtarea măștii sanitare.

Poliția Timiș reamintește că începând cu data de 25 octombrie, pentru următoarele 30 de zile, au fost instituie următoarele măsuri:

– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun;

– este interzisă circulația persoanelor nevaccinate, în afara locuinței sau gospodăriei, între orele 22.00-05.00;

– unitățile comerciale își vor încheia activitatea la ora 21.00;

– activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor este permisă până la 50% din capacitate, între orele 05.00-21.00;

– barurile, cluburile și discotecile se închid, iar evenimentele private și spectacolele sunt interzise;

-se interzice participarea spectatorilor la competițiile sportive;

– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă de acasă pentru cel puțin 50% din angajați.

La TELVERDE-0800800165/WHATSAPP 0755021218 pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*