Biroul Politic Județean al PNL Timiș a aprobat, astăzi, prin vot secret, sancționarea cu excluderea din partid a lui Raul Ambruș, ales pe lista de Consiliu Local Timișoara. Procedura de excludere a fost îndeplinită, Raul Ambruș fiind invitat să își susțină punctul de vedere, însă nu a participat.
Decizia de excludere a fost înaintată de Biroul Politic Local PNL Timișoara către BPJ PNL Timiș, în urma mai multor abateri pe care Raul Ambruș le-a avut la alegerile interne din luna iulie 2021, precum și pentru nerespectarea deciziei grupului PNL din CL Timișoara cu privire la majorarea taxelor și impozitelor pentru anul 2022.
PNL Timiș s-a exprimat împotriva majorării acestor taxe și impozite valabile anul viitor.
Raul Ambruș fusese sancționat, din luna iulie, cu suspendarea din PNL pe o perioadă de 6 luni.
























