Eveniment

Opt migranţi scoşi din apele fluviului Dunărea de poliţiştii de frontieră

Opt migranţi scoşi din apele fluviului Dunărea de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Porțile de Fier II, judeţul Mehedinţi, au depistat opt migranți egipteni şi sirieni care au traversat Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile pentru a intra ilegal în România din Serbia.

Marți, în jurul orei 16.15, o patrulă a polițiștilor de frontieră, în timpul desfășurării misiunii de supraveghere, a observat o ambarcațiune pneumatică în care se aflau opt persoane. Aceasta se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării.

La aproximativ o sută de metri de malul românesc, cei opt bărbaţi au sărit în fluviul Dunărea, cotele apelor fiind scăzute, şi s-au îndreptat spre malul românesc, iar persoana care conducea ambarcaţiunea s-a întors la malul sârbesc.

Imediat, un echipaj al Poliției de Frontieră a intervenit pentru aducerea în siguranţă a celor opt persoane la mal, totodată fiind anunţate autorităţile sârbe, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru identificarea conducătorului ambarcaţiunii.

Apoi, cei opt migranți au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical.

În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Egipt și Siria, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*