Politic

Liderul grupului de consilieri locali ai PSD: Timișoara intră în era glacială

Liderul grupului de consilieri locali ai PSD: Timișoara intră în era glacială

Radu Țoancă, liderul grupului de consilieri locali ai PSD Timișoara se revoltă și îi bate obrazul primarului Dominic Fritz.

Situația de la Colterm este revoltătoare, susține acesta. Zeci de mii de timișoreni, creșe, grădinițe, școli și spitale au rămas fără căldură.  Iar primarul Dominic Fritz se plânge pe Facebook că s-au scumpit gazele și așteaptă ajutor de la Guvern în privința companiei de termoficare pentru care nu are nicio soluție.

„Jalnic și tardiv discursul patetic al primarului Dominic Fritz vizavi de situația de la Colterm!
Probabil abia acum a conștientizat și edilul orașului faptul că, în creșe, grădinițe, școli și spitale, lumea se îmbolnăvește din cauza frigului și că perspectiva ca Timișoara să intre într-o eră glacială (la propriu) este iminentă. O să enumăr numai câteva din motivele pentru care consider că administrația Fritz este vinovată de această situație fără precedent în ultimii ani, care ne aduce aminte de frigul din case din anii regimului Ceaușescu:
– nominalizarea unor persoane incapabile să gestioneze problema Colterm, la orice oră din zi sau din noapte, nu numai treziți din somn la ora 3 dimineața
– lipsa de transparență și “sectarizarea” problemelor Colterm într-o bulă useristă și refuzul arogant de a asculta soluțiile venite din altaă parte (președintele PSD Timiș s-a oferit încă din urmă cu 7 luni să sprijine administrația în această chestiune, însă a fost ignorat)
– impunerea unui nou CA la Colterm format din 4 politruci plecați din PNL Timișoara și 5 useriști, ca plată compensatorie pentru voturile unui consilier local liberal deviat de pe orbita partidului. Și apropo, ce caută în acest consiliu președintele USR Giroc? Sau a intrat și comuna periurbana în sistemul centralizat de căldură?
– reîncălzirea unei ciorbe sleite cu experți de la Banca Mondială, care au mai trecut în timp pe la Colterm cu “soluții” de salvare
– lipsa curajului unei insolvențe transparente (cu un consorțiu de firme și nu cu o multinațională cu dedicație) care ar fi protejat Colterm timp de 3 ani și ar fi scutit societatea inclusiv de acea amendă de 21 de milioane de euro

Aș putea să mai enumăr zeci de motive, dar prefer să mă opresc aici, să concluzionez că Primăria Timișoarei s-a dovedit o pălărie mult prea mare pentru echipa Fritz, care a rămas singură, în prag de iarnă, cu o problemă cu un impact social devastator, pe care au scapat-o total de sub control! Și acum strigă după ajutor!

În final, aș vrea să lansez un avertisment public: dacă Primăria nu rezolvă această situație și va lăsa în frig zeci de mii de timișoreni, oamenii vor ieși în stradă, iar mandatul celui adus la putere în urmă cu un an de entuziasmul popular s-ar putea sfârși brusc și rușinos!”, a explicat consilierul local Radu Țoancă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*