Administrație

A fost stabilit Traseul Revoluției. Sunt incluse 9 locuri din Timișoara

A fost stabilit Traseul Revoluției. Sunt incluse 9 locuri din Timișoara

Dominic Fritz a anunțat, miercuri seara, că Traseul Revoluției din 1989, singurul proiect cultural specific al unui municipiu admis din start în PNRR, intră în linie dreaptă.

„Avem itinerarul final al proiectului „TREV89 – Traseul Revoluției din 1989 de la Timișoara”. El a fost agreat în urma discuțiilor dintre colegii mei din Primărie și secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, doamna Csilla Hegedüș. La aproape 32 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Timișoara va avea, în sfârșit, un proiect de memorie istorică colectivă care va schimba modul în care Revoluția anticomunistă din 1989 este reflectată în spațiul public”, a precizat primarul Timișoarei.

TREV89 este un proiect cu o valoare estimată de aproape 4,3 milioane de euro și singurul proiect cultural specific al unui municipiu din România, admis din start în PNRR.

„Această încredere ne onorează și ne obligă la realizarea unui proiect de înaltă calitate. De aceea, în elaborarea proiectului un rol esențial îl are implicarea comunității locale: toți cei care sunt interesați în păstrarea vie a memoriei evenimentelor din decembrie 1989 își vor putea aduce contribuția, în cadrul unui ciclu de consultări publice”, a spus Dominic Fritz.

Nouă locuri din oraș în care s-a petrecut schimbarea în Decembrie 1989 sunt parte a acestui traseu: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor.

Aceste locuri devin proiecte pilot pentru spațiul public timișorean și se transformă în exemple de bună practică care pun în centrul amenajărilor, timișoreanul și nevoia de spațiu public de calitate.

„Vom interveni asupra modului în care arată aceste spații – cu locuri de odihnă și relaxare, iluminat public de calitate, în care pietonii, bicicliștii, persoanele cu mobilitate redusă ajung ușor, cu marcaje turistice și informații istorice în mai multe limbi, despre ce s-a întâmplat în aceste locuri în zilele Revoluției.

În combinație cu tehnologia AR (Augmented Reality), efectul de documentare și experiența directă a evenimentelor din 1989 în locurile reale de desfășurare devine parte din experiența Timișoara Capitală Culturală, aducând tehnologia în prim plan. Timișorenii și turiștii vor putea să retrăiască revoluția în cadrul ei real, să participe prin mijloace media la atmosfera și zilele revoluției, să conecteze trecutul cu prezentul, văzând imaginile acelor timpuri, auzind șuieratul gloanțelor și scandările mulțimii de timișoreni, retrăind acele momente.

Pentru că am reușit să asigurăm finanțarea acestui proiect, continuăm cu elaborarea  documentației tehnice: anul acesta scoatem la licitație Studiul de Fezabilitate, urmând ca anul viitor să fie contractate proiectul tehnic și execuția”, a mai precizat primarul Dominic Fritz.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*