Sumele aprobate la rectificarea de buget prin hotărârea Guvernului arată încă o dată politizarea bugetului național și folosirea resurselor financiare în interese de partid, susține prim-vicepreședintele ACOR Timiș, primarul comunei Șag, Flavius Roșu.
“Convingerea că ați pedepsit primăriile conduse de primari PSD, aleși de către comunitățile respective reprezintă de fapt o povară pe care o aruncați în spatele cetățenilor. Cetățenii din comunele noastre sunt cetățeni ai acestei țări, care au aceleași drepturi că toți cetățenii României. Nu aveți căderea să îi deposedați de aceste drepturi, politizand deciziile financiare! Ați folosit în discursul public recent că veți trata proiectele de infrastructură atât de necesare comunităților din România, cu prioritate și fără interferențe politice. Din păcate, va contrazic faptele!
Cer, în numele locuitorilor comunității mele, că primar, dar și din postura de prim-vicepreședinte ACoR Timiș, să regândiți de urgență alocările bugetare, fără niciun fel de interes de partid. Aceste practici în care banii cetățenilor sunt tranzacționați în interese politice, trebuie să înceteze în România!”, a explicat prim-vicepreședintele ACoR Timiș și primarul comunei Șag, Flavius Roșu.
Citește și:

Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda pun bazele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropoli...

Registrul Local al Spațiilor Verzi din Timișoara: aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare invent...

Încep lucrările pentru primul tronson al Drumului Județean 684, Luncanii de Jos – limită Caraș-Sever...

Reforma administrativă, în dezbatere publică la Timișoara: reorganizări majore propuse de Primărie

Finanțare de la AFM pentru „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în orașul Sânnicolau ...
























