Social

Noi rețele de apă și canalizare în zona de nord a Timișoarei, din fonduri europene atrase de Aquatim

Noi rețele de apă și canalizare în zona de nord a Timișoarei, din fonduri europene atrase de Aquatim

Joi, 7 octombrie 2021, s-a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Nord”. Acesta face parte „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Contractul presupune lucrări pe 44 de străzi din zona de nord a orașului, și este împărțit în trei loturi, după cum urmează:
Lotul 1, semnat cu Asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU S.A. – CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., în valoare de 26.036.325,27 lei, pentru reabilitarea și extinderea a peste 9 km de rețele de apă și canalizare, pe 8 străzi;
Lotul 2, semnat de asemenea cu Asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU S.A. – CONS ELECTRIFICAREA INSTAL S.R.L., în valoare de 15.029.721,70 lei, pentru reabilitarea și extinderea a circa 10 km de rețele de apă și canalizare, pe 11 străzi;
Lotul 3, semnat cu Asocierea TUBULAR TEHNO SISTEM S.R.L. – TERMOPRO EDIL S.R.L., în valoare de 22.304.410,39 lei, pentru reabilitarea și extinderea a peste 16 km de rețele de apă și canalizare, pe 25 de străzi.

Durata contractului, pentru toate cele trei loturi, este de 24 luni perioada de execuție, urmate de 60 de luni perioada de garanție.
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 30,4 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 10,8 milioane euro co-finanțare Aquatim.

Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.

Dr. ing. Ilie Vlaicu Director General Aquatim SA

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Str. Gheorghe Lazăr nr. 11A, Tel: 0256 201 370 / int. 3203
Detalii pentru presă: Serviciul Comunicare și Marketing, e-mail: crina.chirila@aquatim.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*