Administrație

A fost semnat contractul de execuție pentru ridicarea unei noi creșe pe strada Cocea

A fost semnat contractul de execuție pentru ridicarea unei noi creșe pe strada Cocea

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat al doilea contract în acest an pentru construcția unei noi creșe în municipiu.

Este a doua nouă creșă a cărei construcție începe în acest an. Câștigătoarea licitației, la care au participat 3 firme, este AVASI PRODCOM SRL, care are la dispoziție 16 luni pentru ridicarea noii creșe de pe strada Nicolae D. Cocea. 

„Ne-am angajat la începutul acestui an că vom începe să construim mai multe creșe în oraș, știut fiind faptul că Timișoara duce o lipsă acută de locuri în sistemul preșcolar. Vom începe acum execuția celei de-a doua creșe, după ce, timp de 30 de ani, nu a fost construită niciuna nouă în oraș. De asemenea, prin Ministerul Dezvoltării, pe terenuri puse la dispoziție de Primăria Timișoara, vom construi alte două noi creșe în oraș. Dezvoltăm astfel infrastructura preșcolară pentru a face față așteptărilor timișorenilor, care cresc de la an la an și, în același timp, pentru a le da copiilor cel mai bun start educațional în viață”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Noua construcție se va ridica pe o suprafață de 1507,62 mp și, conform noilor reglementări, va avea 38 de locuri. Construcţia principală va avea un regim de înălţime P+2E. 

Parterul clădirii va adăposti două zone destinate grupelor mari (grupa de vârstă 1 – 3 ani), o zonă destinată grupei mici (grupa de vârstă 3 luni – 1 an), spaţiu de primire a copiilor, spaţiu pentru depozitare cărucioare şi biciclete, un cabinet medical cu izolator, un loc pentru servirea mâncării şi un spaţiu multifuncţional. 

La primul etaj al clădirii va funcționa bucătăria și vor fi spații de depozitare, iar al doilea etaj va avea o sală multifuncţională pentru şedinţe și birouri administrative, precum și o spălătorie.

Creșa va mai avea și o anexă, care va fi folosită ca birou de pază, precum și spațiu de depozitare. 

Spaţiul exterior creşei este împărţit în două zone separate: 

O zona cu 9 locuri de parcare pentru părinți, vizitatori, personal și aprovizionare
O zona destinată activităţilor cu copiii, dotată cu mobilier urban pentru relaxare şi pentru joacă, pergole pentru asigurarea unor zone umbrite şi alei pietonale

Valoarea contractului de execuție este de 5,4 milioane de lei (5.478.070, 6 lei), fără TVA.

Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Regional, Axa 4. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.774.265,68 lei, din care 6.439.998,57 lei din bugetul local și 1.334.267,11 lei din fonduri europene.

Un comentariu

  1. Costig Stela

    Dar de grădinițe nu se vorbește nimic,copii din zona Soarelui nu au o grădiniță a lor,parcuri de joacă începute de doi ani neterminate nici acum. Felicitări domnule primar.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*