Administrație

Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian, la start

Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian, la start

După câteva luni de muncă intensă pentru pregătirea documentației pentru conceptul de dezvoltare și regenerare a zonei Traian, astăzi s-a publicat anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană –  Zona Piața Traian˝.

Obiectivul final este transformarea radicală a zonei Traian, pe care Primăria Municipiului Timișoara o propune ca un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Ca o noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, vor primi puncte suplimentare, echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private. Ofertele se pot depune până în 8 noiembrie 2021. 

”Mă bucur să pot anunța că Primăria Timișoara schimbă regulile jocului și în atribuirea contractelor publice prin punctarea suplimentară a calității și excelenței. Nu mai este suficient prețul cel mai scăzut pentru atribuirea unui contract care va schimba fața întregii zone pentru următoarele decenii. Nu ne mai mulțumim cu ”ieftin”, pentru că lucrările ieftine  s-au dovedit, în timp, extrem de scumpe. Vrem alături de noi, profesioniști de excepție, care au demonstrat că orașele se schimbă prin calitatea lucrărilor. La finalul lucrărilor, estimăm că într-un orizont de cel mult 5 ani, zona Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului. Obiectivul final este ca în următorii ani Timișoara să redevină un oraș cu mai multe centre, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare locală”, a spus primarul Dominic Fritz.

Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo, Vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

Finanțarea pentru implementarea proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene. Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 vor fi finanțate parțial costurile de proiectare și prin Programul Operațional 2021-2027 vor fi finanțate lucrările de execuție.

Termenul de depunere a ofertelor este 8 noiembrie, suma alocată fiind de 1.361.344,54 lei, fără TVA.

Cele patru piețe și 12 străzi care fac obiectul proiectului și tipul de intervenții care vor avea loc în această zonă.

  1. Piața Traian

Obiectiv: Un spațiu public atrăgător cu amenajări pentru manifestări culturale, comerciale, sociale, zone pentru terase și spațiul verde  extins prin jardiniere de mare capacitate pentru arbori și arbuști din specii permanent verzi în tot timpul anului.

  1. Piața Romanilor

Obiectiv: Spațiul verde extins pentru ca Biserica Millennium să fie înconjurată de un generos parc cu alei pietonale și mobilier urban. Trotuarele, scuarul și zona carosabilă împreună cu liniile de tramvai, aduse la același nivel, accentuând intrările în Biserica Millenium și accesul către Liceul William Shakespeare.

  1. Piața Academician Corneliu Miloși

Obiectiv: Grădină sălbatică, cu o colecție botanică ornamentală din specii locale sau adaptate climei locale, permanent verzi în climatul timișorean.

  1. Piața Petru Rareș

Obiectiv: Reconfigurată ca o mică piațetă de recreere, cu arbori umbroși și bănci.

  1. Bulevardul 3 Aug 1919

Obiectiv: Suprafață unitară, fără diferențe de nivel include traficul auto, liniile de tramvai, piste de bicicletă, circulația pietonală și spațiul verde. Pentru fiecare funcțiune (auto, pietonal, velo) se vor folosi materiale diferite ca textură și culoare.

  1. Str. Dacilor și Str. Ștefan cel Mare

Obiectiv: Amenajarea de alei pietonale, piste pentru biciclete și spații verzi.

  1. Str. Zăvoi

Obiectiv: Transformarea ei în stradă pietonală, pentru biciclete, cu o extinsă zonă verde. În mijlocul străzii, se va amenaja o grădină de bioretenție (rain-garden)

8  Str. Costache Negruzzi (în spatele Bisericii Sârbești)

Obiectiv: Restricționarea circulației până la intersecția cu Str. Petre Ispirescu, singura latură care rămâne deschisă circulației va fi Str. Ion Mihalache. Amenajarea unui nou scuar urban cu destinația de odihnă, se plantează arțari, tei, catalpa etc. Fostul Parc Albastru (în prezent asfaltat), de la intersecția Str. C-tin Negruzzi cu Str. C-tin Titel Petrescu redevine parc.

  1.       Două zone de shared-space

Obiectiv: Încă opt străzi devin „shared space” cu zonă carosabilă, alei pietonale, piste pentru biciclete și spatii verzi, cu eliminarea bordurilor înălțate. Se vor amenaja zone de plante perene, arbuști și arbori.

Cele două zone:

Zona: Str. Caragiale, Str. C Mezincescu,  Spl. Coloniei – străzi care au deschidere către zona Bulevardul 3 August și Piața Romanilor

Zona: Str. Petre Ispirescu, Str. Ecaterina Teodoroiu, Str. Costache Negruzzi, Str. Anton Pann, Str. Cantacuzino, Str. Mareșal Joffre/Ion Mihalache – străzi care au deschidere către Piața Traian

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*