Educație

UVT și Nokia inovează în beneficiul studenților. S-a inaugurat noul Laborator de informatică Nokia

UVT și Nokia inovează în beneficiul studenților. S-a inaugurat noul Laborator de informatică Nokia

Alături de partenerul strategic de lung parcurs, Nokia România, UVT a reușit proiectarea și dotarea unui spațiu de cercetare, testare și inovare tehnologică, denumit Laboratorul de informatică Nokia, în care noile generații de studenți și cercetători au acces la o platformă tehnică inovativă. aflată la standardele mondiale ale domeniului.

Inaugurarea acestui nou spațiu al științei și cercetării a avut loc în prima zi a anului universitar 2021-2022 la UVT. În cadrul noului Laborator de informatică Nokia de la UVT a fost instalată, în prima etapă, o rețea de 15 sisteme compacte all-in one de ultimă generație, care va fi utilizată de studenții și cercetătorii din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, urmând ca în etapa următoare, aceste sisteme să fie conectate la diverse echipamente și platforme Nokia, pentru implementarea în parteneriat a viitoarelor proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare.

La eveniment au participat Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, Sabin Totorean, Country Senior Officer Nokia România, Prof. Univ. Dr. Daniela Zaharie, Decan al Facultății de Matematică și Informatică a UVT, dar și Elena Ciocan, Mobile Networks BTS OAM VP Nokia.

Despre Laboratorul de informatică Nokia din UVT, reprezentanții Nokia România transmit: „În contextul epidemiologic actual, Nokia și-a menținut sprijinul pentru mediul academic susținând educația online prin adaptarea conținutului curriculei și modalităților de predare, fără a renunța la niciuna dintre activitățile cu și pentru studenți. Inaugurarea acestui laborator reprezintă încă o dovadă a implicării în perfecționarea generațiilor următoare prin susținerea educației. Acest demers este unul cât se poate de firesc având în vedere parteneriatul strategic pe care Nokia îl are cu Universitatea de Vest din Timișoara. Suntem încântați să venim în sprijinul Universității prin echiparea acestui spațiu de studiu la standarde moderne. Pe lângă aceasta, Nokia continuă să fie alături de studenți, prin cursurile puse la dispoziția acestora, facilitarea accesului la hub-ul de cercetare și inovare care este Nokia Romania Garage, prin programe de internship și prin mentorat în cadrul lucrărilor de diplomă, practică de vară sau a proiectelor colective.”

Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat „Parteneriatul strategic pe care UVT l-a realizat în ultimii ani cu mediul de afaceri și principalele companii de înaltă tehnologie prezente în Timișoara, care în 2021 a condus la formarea Grupului Partenerilor Strategici UVT, a devenit o realitate prin care UVT contribuie la evoluția comunității, cu proiecte inovatoare dezvoltate în comun, mai mulți parteneri universitari și de business. În acest cadru, parteneriatul de lung parcurs cu Nokia România aduce dezvoltarea și inovarea în spațiile UVT. Prin inaugurarea acestui laborator de informatică, o infrastructură avansată oferită de Nokia România, vom conecta tinerele talente din UVT, studenți și cercetători, pentru dezvoltarea de proiecte de vârf. Suntem în prima zi a unui an universitar care începe atipic, pentru că vom avea și multe activități ce se vor desfășura în continuare hibrid sau online. Totuși, pregătirea de specialitate, prin aplicații practice, este important să se desfășoare în format clasic, prin infrastructura universitară de laborator, iar noul Laborator de informatică Nokia devine, în acest context, un nou spațiu în care tehnologia se întâlnește cu talentele tinerilor studenți și ale mentorilor lor.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*