Eveniment

Masca la control! Au curs amenzile pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

Masca la control! Au curs amenzile pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală

Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

În data de 24 septembrie, la activităţi au participat 298 de forţe de ordine, fiind verificate 109 societăți comerciale, precum şi 119 mijloace de transport persoane, dintre care 29 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii.

Totodată, amintim că în conformitate cu noile reglementări instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 990 din 17 septembrie 2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021, Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în sali de spectacole şi la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 12 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*