Administrație

Radu Țoancă îi cere primarului să sesizeze DNA

Radu Țoancă îi cere primarului să sesizeze DNA

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, consilierul local Radu Țoancă de la PSD spune, că ieri, în ședința AGA de la Horticultura S.A., societate aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara, a aflat că președinta Consiliului de Administrație și-a permis să încheie două contracte  de asistență juridică în numele societății.

Potrivit lui Țoancă, aceasta a adus două facturi la plată însumând 75.00 de lei și a făcut presiuni că acestea să fie plătite.

„Eu și câțiva colegi de-ai mei cu o anumită experiență administrativă am crezut inițial că este o glumă pentru că numărul legilor încălcate și gravitatea faptelor nu s-au mai întâlnit niciodată la nivelul administrației din Timișoara! Din păcate, nu avem de-a face cu o glumă și de aceea îi solicit domnului primar să sesizeze de urgență organele de cercetare penală, așa cum am văzut că face frecvent, chiar dacă persoana în cauza este colegă de partid cu el!”, a declarat consilierul local.

Radu Țoancă a precizat că doar ordonatorul de credite, adică directorul societății, are dreptul să semneze contracte cu impact financiar. Orice factură se înregistrează în contabilitatea unei firme de stat numai după avizul CFP (Control Financiar Preventiv).

Orice contract trebuie să aibă obligatoriu ștampila societății (ceea ce nu s-a întâmplat).

„Iată numai câteva din ilegalitățile comise la o primă lectură a acestui caz halucinant și fără precedent!  Abuzurile, ilegalitățile, sfidarea normelor și a bunului-simț pe care unii reprezentanți ai „noii” clase politice le fac în administrație trebuie să înceteze, iar aceia care confundă instituțiile publice cu propriile SRL-uri sau ONG- uri să răspundă în fața legii!  Mai jos sunt dovezile de care aveți nevoie”, a mai transmis Radu Țoancă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*