Elevii se întorc de astăzi în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Medicii transmit să fie respectate regulile sanitare din pandemie: mască, distanțare, iar acolo unde este posibil, vaccin anti-COVID.
Noul an școlar 2021-2022 începe luni, 13 septembrie. Este al doilea an la rând când școala începe în vremuri de pandemie.
La Colegiul Bănățean Festivitatea de deschidere a anului școlar 2021-2022 a început la 8.30.
„Colegiul Național Bănățean crede în valori. Aceasta este și tema din acest an școlar: ,,Valoare și culoare”.
Pentru că TU ești un realizator de valori, un purtător de valori, te invităm să împărtășim împreună, în prima zi de școală, emoțiile de început de an școlar!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Anul școlar va avea 34 de săptămâni, va fi împărțit în două semestre și se va încheia pe 11 iunie 2022.
Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului „Școala Altfel”, în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;
15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;
11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.