Administrație

Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Timișoara, pentru anul 2022

Dezbatere publică privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Timișoara, pentru anul 2022

Timișorenii sunt invitați să participe online, săptămâna viitoare, la o dezbatere publică pe marginea Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pentru anul 2022.

Dezbaterea va avea loc miercuri, 08 septembrie, ora 17, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara și prin platforma online ZOOM.

Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General –   Serviciul Administraţie Locală sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 06.09.2021, ora 12.00.

Persoanele care doresc să participe online la dezbatere, vor anunța până cel târziu în data de 06.09.2021, ora 15,  intenția de participare și totodată vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza:  numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării la ședința prin  intermediul platformei online.

Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre.

Durata limită de exprimare a punctelor este de 3 minute pentru fiecare participant.

Proiectul de hotărâre îl găsiți aici:

https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=5863BFFCC25F7B52C2258733003EAE0B


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*