Administrație

S-a făcut primul pas pentru soluționarea definitivă a problemei gazului în zona Deta

S-a făcut primul pas pentru soluționarea definitivă a problemei gazului în zona Deta

Transgaz a început demersurile de construire a unei noi conducte de gaz în județul Timiș, pe traseul Timișoara – Giroc – Deta – Denta – Moravița, inițiativă care garantează extinderea rețelei în mai multe localități de pe traseu. CJ Timiș a eliberat deja certificatul de urbanism și susține în totalitate demersul, proiectul luând naștere în urma discuțiilor, întâlnirilor și consultărilor facilitate de Consiliul Județean.

Un sprijin considerabil a venit din partea Secretariatului General al Guvernului, prin secretarul general adjunct al Guvernului, Bogdan Ghelbere, care a căutat soluții pentru continuarea furnizării gazelor naturale în zona Deta, acolo unde aceasta a fost oprită de mai multe ori în ultimii ani. Astfel, noua conductă este un demers prin care se va rezolva definitiv problema alimentării cu gaz din zona Deta, serviciu de care vor beneficia peste 40.000 de timișeni.

„Asumarea de către conducerea Transgaz a construcției unei noi conducte în Timiș este o decizie istorică pentru care, în numele județului, le mulțumesc. Prin noul proiect de infrastructură energetică, vorbim despre gaz livrat la cu totul alte standarde decât au fost cetățenii obișnuiți, vor fi eliminate pierderile, presiunea scăzută, dar mai ales riscul unor întreruperi care au afectat timișenii din sudul județului”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Conducta de 52,7 km care va traversa teritoriul localităților Giroc, Pădureni, Jebel, Voiteg,  Deta, Denta și Moravița va fi realizată în aproximativ doi ani jumătate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*