Eveniment

Dosare penale pentru doi șoferi din Timiș

Dosare penale pentru doi șoferi din Timiș

Polițiștii timișeni au depistat doi bărbați, de 25 și 51 de ani, bănuiți de comiterea unor infracțiuni rutiere. Au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunile comise.

Luni, în jurul orei 15:30, polițiștii orașului Făget aflându-se în executarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localității Mănăștiur, județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat, de 25 de ani.

În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că tânărul se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției unde, în urma efectuării controlului autovehiculului au fost descoperite, în interiorul acestuia, mai multe substanțe vegetale uscate, de culoare verde închis și o pastilă de culoare gri, ambalate în folii transparente.

De asemenea, s-a procedat la conducerea bărbatului la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive”.

Tot luni, în jurul orei 18:20, polițiștii au depistat pe strada Aurel Vlaicu din orașul Lugoj, un moped condus de un bărbat de 51 de ani, fără a deține permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că mopedul nu este înmatriculat, iar bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*