Politic

Raul Ambruș: 320 membri ai PNL Timișoara au fost scoși de pe convocatorul alegerilor din 31 iulie

Raul Ambruș: 320 membri ai PNL Timișoara au fost scoși de pe convocatorul alegerilor din 31 iulie

Peste 300 de membri ai PNL Timișoara au fost scoși de pe convocatorul alegerilor de sâmbătă, 31 iulie, susține Raul Ambruș.

“În ultima postare vă spuneam că PNL Timiș este luat captiv de o mână de oameni care nu au niciun fel de limită, nu respectă niciun fel de regulă și care doresc cu orice preț să își impună punctul de vedere, probabil iarăși cu forța, așa cum s-a întâmplat în data de 3 iulie.

De asemenea, vă spuneam că am deja suficiente informații că din nou se fac ample epurări din listele cu membrii PNL Timișoara și se pregătește fraudarea masivă a alegerilor.

Iată că la nici două zile se confirmă fiecare cuvânt, însă ceea ce întâmplă depășește orice imaginație.
Astăzi, am primit convocatorul pentru alegerile din 31 iulie și am constatat că din 914 membri cu drept de vot, același număr ca la alegerile din 3 iulie, au fost scoși 320 de colegi, adică pe lângă cei 170 scoși și în 3 iulie, de data aceasta au mai fost scoși alți 150 de colegi.

Mai spun încă o dată că alegerile se organizează pe baza listei cu membri valabilă la 31.12.2020 și în Regulamentul de organizare a alegerilor se specifică extrem de clar că este interzisă modificarea bazei de date cu membri. Mai mult, suspendările din partid sunt interzise.

PNL Timiș nu mai poate fi reprezentat la niciun nivel de un asemenea președinte care nu are niciun fel de repere etice sau morale care confundă Timișoara cu propria moșie. Suntem alături de primarul Lugojului, Claudiu Buciu și îi susținem în totalitate decizia de a nu organiza alegeri municipale, deoarece Alin Nica trebuie oprit”, a explicat Raul Ambruș.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*