Administrație

Peste 100 de elevi au aflat ce înseamnă să fii consilier județean. Copiii au analizat și votat proiecte de Ziua Județului

Peste 100 de elevi au aflat ce înseamnă să fii consilier județean. Copiii au analizat și votat proiecte de Ziua Județului

Consiliul Județean Timiș a fost luat cu asalt în această dimineață de mai mult de 100 de elevi interesați de activitatea instituției.

40 de dintre aceștia au luat parte chiar la o simulare a unei ședințe extraordinare, condusă de președintele Alin Nica. Copiii au avut parte și de prezentarea autovehiculelor / logisticii specifice MAI, ISU și IPJ, cât și de exerciții demonstrative din parte acestora.

Activitățile au avut loc în contextul unei acțiuni de tipul porților deschise, cu ocazia Zile Județului, sărbătorită în fiecare an în 28 iulie, începând cu 2016.

Tot astăzi a avut loc și o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș, în care s-a vorbit despre semnificația istorică a zilei, cu alocuțiuni ale conducerii CJ, cât și ale invitaților – primarul municipiului Timișoarei, Dominic Fritz, prefectul județului, Zoltan Nemeth, părintele Vicar Eparhial, Ionel Popescu. De asemenea, cu această ocazie s-au înmânat plachete aniversare foștilor președinți ai Consiliului.

Acțiunile organizate cu ocazia Zile Județului Timișului vor continua în această seară cu o recepție oficială oferită la Muzeul Național de Artă, un spectacol al teatrului Merlin, pe scena din Piața Unirii, urmat de concertele celor de la The Other You și The Mono Jacks.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*